Si iata-ne ajunsi si in Bruxelles , capitala Belgiei, care ne intampina cu un soare sfios si un trafic lejer pentru o dimineata de weekend. Si ne indreptam spre Grote Markt, in primul rand pentru a o compara cu piata din Anvers (vezi impresii aici) a carei “surori” este.
Dupa cum observati, era un santier in desfasurare asa ca o parte a pietei era putin accesibila. Mergem 10 minute pe jos si ajungem la Manneken Pis, simbolul orasului.
In secolul al XVII-lea, la un moment dat, olandezii au vrut sa dea foc cetatii. Cand au dat foc fitilului, un baietas pierdut, ce ramasese in afara cetatii, a urinat pe fitil, si astfel a ramas celebru.
O altă legenda spune ca acest copil s-a ratacit de parintii săi. Dupa lungi cautari, tatal sau, un om bogat, l-a gasit in aceasta pozitie.
Si micul dejun belgian trebuia sa includa celebrale waffle cu o bogata selectie de arome:
De aici, luam masina si ne indreptam spre Atomium si Mini Europe , atractii ce ofera un bilet combinat ce costa :
- Children (6 – 11 yo): €10,40
- Teens (12 – 18 yo) & students: €12,20
- Adults (19 – 64 yo): €18,60
- Senior citizens (aged 65 and above): €14,15
Mini Europe a fost o incantare atat pentru adulti cat si pentru copii pentru ca simbolizeaza obiective turistice reprezentative fiecarei tari. Micutii alergau si recunoasteau locuri vizitate sau stiute si apasau pe buton pentru a asculta imnul din tara respectiva.
Bucuria lor a fost cu atat mai mare cand au descoperit ca si Romania este prezenta printre tarile din parc, si au ascultat cu mandrie imnul atat de cunoscut 🙂
Si pentru ca acel soare timid de dimineata devenise foarte indraznet, am incheiat ziua petrecand cateva ore la aquapark-ul de langa Mini Europe spre deliciul copiilor ce au abuzat de topogane.
Si iata ca mai incheiem o zi la fel de frumoasa in Bruxelles (detalii aici) ca si precedentele. Oare ce ne va rezerva ziua urmatoare ?
Leave a Reply