Budapesta este un loc in care am fost de nenumarate ori si cu diferite ocazii dar articolul de azi se va focusa mai mult pe experienta traita in aprilie 2016 cand am petrecut un city break in familie.
Principalul “motiv” al excursiei noastre a fost vizita la Aquaworld Budapesta (vezi impresii aici), celebrul aquapark situat la periferia metropolei si despre care am scris un articol dedicat in sectiunea “AquaParks”.

Dupa cateva zile intense si pline de adrenalina petrecute aici, rezervam si o plimbare in oras si sa vedem principalele obiective.
Budapesta este unul dintre acele orașe care reușesc să te cucerească încă din primele ore petrecute pe străzile sale. Elegantă, vibrantă și plină de istorie, capitala Ungariei îmbină perfect atmosfera imperială cu energia unui oraș modern. Deși obiective precum Parlamentul, Bastionul Pescarilor, Castelul Buda sau Podul cu Lanțuri sunt impresionante în orice moment al zilei, adevărata magie a Budapestei începe după apus.

Dacă ar fi să aleg o singură experiență pe care orice turist ar trebui să o încerce aici, aceasta ar fi fără îndoială o croazieră de seară pe Dunăre. Fluviul care traversează orașul separă cartierele istorice Buda și Pest, oferind un decor spectaculos odată ce luminile se aprind. Numeroase croaziere navighează seara pe Dunăre, trecând pe lângă cele mai importante monumente ale orașului.

Priveliștea Parlamentului luminat este pur și simplu impresionantă. Clădirea pare desprinsă dintr-o poveste, reflectându-se perfect în apele liniștite ale fluviului. În timp ce vaporul înaintează încet, poți admira Castelul Buda, Bastionul Pescarilor, Dealul Gellért și podurile istorice care leagă cele două maluri ale orașului.

Atmosfera de la bord contribuie și ea la farmecul experienței. Fie că alegi o croazieră simplă cu un pahar de vin sau șampanie, fie una cu cină și muzică live, sentimentul este același: Budapesta se dezvăluie într-un mod unic, elegant și romantic. Mulți consideră că orașul este chiar mai frumos noaptea decât ziua, iar după o astfel de experiență este greu să îi contrazici.

Pentru mine, croaziera de seară pe Dunăre a reprezentat punctul culminant al vizitei în Budapesta. Este genul de experiență care nu poate fi redată complet în fotografii și care transformă un simplu city break într-o amintire de neuitat. Dacă ajungi în Budapesta, rezervă-ți o seară pentru Dunăre – vei descoperi de ce orașul este supranumit „Perla Dunării”.

Am inceput cu o plimbare pe malul Dunarii indreptandu-ne spre Podul cu Lanturi, emblema Budapestei, fiind cel mai vechi si considerat atunci (1849) cel mai trainic pod.

Intrarea pe pod dinspre Pesta este strajuita de doua statui din piatra reprezentand ”doi lei”. Podul are o lungime de putin peste 200 de metri cu doua benzi si trotuar pentru pietoni. Iesirea de pe pod indica intrarea in Cetatea Budei cu numeroase obiective turistice.


Dupa o plimbare pe stradutele din preajma podului unde admiram cladirile vechi, ne indreptam spre Biserica Matyas pe care noi o reperam dupa inaltime si culoarea alba.
Biserica are numele marelui conducator Matei Corvin si poarta hramul Feciorei Maria. Aici au fost incoronati regi si s-au oficiat nunti regale. Biserica Matyas de-a lungul timpului a suferit mai multe modificari unele chiar esentiale astfel ca dintr-o cladire construita in stil gotic aduce in prezent mai mult cu stilul baroc.

Privelistea de la Bastionul Pescarilor e deosebita si aglomeratia care e acolo parca e mai pregnanta ca oriunde. De asemenea, intreaga zona (clar amenajata special pentru turisti) e foarte placuta.


Si Palatul Parlamentului a fost admirat dintr-un loc care ofera o priveliste excelenta mai ales intr-o zi insorita cum am prins noi.

Nu am omis nici cetatea si simbolul ei :


Si am avut si norocul schimbului de garda spre deliciul copiilor.
Si ca excursia sa fie completa,o vizita la Zoo din Budapesta nu putea lipsi.


Gradina Zoologica (pagina oficiala) si Botanica din Budapesta este una dintre cele mai vechi gradini zoologice din lume, deschisa publicului din 1866. Gradina Zoologica gazduieste un numar mare de cladiri construite in stilul Art-Nouveau:
- intrarea principala
- Casa Elefantilor
- Casa Pasarilor
- Casa Palmierilor
Pretul unui bilet de familie a fost 6 100 HUF iar copiii au considerat-o inferioara celei de la Nyiregyhaza.
La plecare, am poposit la Citadella care este de fapt o colina (dealul Gellert) in varful careia se afla o fortificatie. Urcarea spre Citadella poti sa o faci si pe jos daca vrei, fara mijloc de transport, dinspre Pesta pe Podul Elisabeta prin parcul Jubileului.

Drumul pana la Statuia libertatii este pavat cu piatra cubica strajuit de un gard de fier unde perechile de indragostiti au agatat lacate ca un semn al iubiri lor. Din locul unde se afla Statuia Libertatii, Budapesta se vede in toata splendoarea ei si tot de aici poti vedea Dunarea serpuind, debarcaderul de unde poti lua o excurse cu vaporul, podurile care leaga Pesta (partea mai josa a Budapestei) de Buda.
See you soon Budapest !
Leave a Reply