Desi pasii ne vor aduce de nenumarate ori in Londra in anii ce urmeaza, ajungem sa dedicam un city break metropolei Regatului Unit in octombrie 2012. Si nu am regreatat deloc in ciuda vremii specifice Londrei in care ceta si ploaia si-au dat rand in cele 4 zile petrecute aici.

Londra - morning

O cursa directa Wizzair ne duce din Cluj in Londra (Luton) in mai putin peste 3h. Aveam bilete cumparate pentru transferul cu National Express din Luton spre Statia Victoria din zona centrala a Londrei si la 5 minute de cazarea noastra.

Desi exista diferite metode de a va deplasa in Londra de la celebrul metrou londonez, la hop on/off bus, celebrele taxiuri britanice sau chiar trasura, noi am optat sa o exploram in mare parte pe jos tocmai pentru a o putea admira in intregime si mai ales datorita faptului ca distantele intre obiective nu sunt mari desi la sfarsitul zilei ajungi sa faci 10-12 km pe jos 🙂 . Dar despre optiunile de transport discutam putin mai tarziu.

Londra - transport

Asadar, pornim din Victoria Station si ne indreptam spre Buckingham Palace (site oficial), ca sa prindem schimbarea garzii. Regina era la Palat, pentru ca steagul care ii marca prezenta era ridicat, dar n-am intalnit-o.

Londra - buckingham palace Londra - buckingham palace

Am avut ocazia, in schimb, sa vedem defilarea garzilor.

Londra - buckingham palace guards

Soldatii care pazesc palatele Buckingham, St James’s, Turnul Londrei (in care se gasesc bijuteriile Coroanei) si Castelul Windsor fac parte din Garda Reginei si sunt alesi din opt batalioane de infanterie si cavalerie din insula si din intregul Commonwealth. Comandamentul se gaseste in palatul St. James din care zilnic porneste defilarea in fruntea careia se gasesc tobosarii si stegarii. Fanfara compusa din 35 de persoane insoteste noua garda.

Londra - buckingham palace1

Palatul Buckingham, resedinta actuala a familiei regale a fost construit in 1700 de ducele Buckingham. A fost cumparat de regele George al III lea, a fost modificat si a primit fatada actuala dupa anii 1900. A devenit resedinta oficiala a reginei Victoria in anul 1837. Aceasta a introdus si obiceiul ca atunci cand suverana e in palat sa se arboreze steagul Marii Britanii. Cladirea are 775 de camere, dintre care 19 Camere de Stat, 52 de Dormitoare Regale si pentru invitati, 188 de dormitoare pentru personal, 92 de birouri si 78 de sali de baie. Palatul are 108 metri lungime, 120 de metri adancime si 24 de metri inaltime. In total, suprafata palatului, de la subsol pana in pod este de 77.000 de metri patrati. Prin anii ’90, regina Elisabeta care este un spirit practic, vazand ca nu mai face fata cu intretinerea lui a deschis portile publicului in lunile august-septembrie cand familia regala este plecata din palat.

Londra - buckingham palace guard Londra - buckingham palace2

 

Ne continuam drumul prin St. James Park in care admiram veveritele prietenoase si localnicii ce fac jogging dar si pasarile ce isi duc veacul aici. Este cel mai vechi parc regal din Londra, care se intinde pe o suprafata de 23 de hectare. Aflat chiar in inima orasului, este inconjurat de trei palate regale superbe: palatul Westminster, palatul St. James si Palatul Buckingham. Exista aici un lac pe care puteti vedea pelicani, rate si gaste. Acest parc nu reprezinta un loc ideal de relaxare doar pentru turisti, ci si pentru locuitorii Londrei, existand aici terenuri de joaca pentru copii, toalete publice si diverse posibilitati de petrecere a timpului intr-un decor de vis.

Londra - park

Imediat, in ceata londoneza, incepem sa deslusim conturul celebrului Big Ben si inconfundbilele double-decker, autobuzele etajate ce “muta” deopotriva localnici si turisti intr-o parte in alta a metropolei.

Londra - big ben Londra - big ben1

Westminster, Palatul Parlamentului, Big Ben si White Hall, sunt un complex de cladiri care au ca principala functie pe cea politico-administrativa. Prin frumusetea neo-goticului epocii victoriene ele au devenit emblema Londrei. Prima constructie a fost ridicata in sec. XI si timp de patru secole a fost palat regal.

Londra - parliament palace

Denumirea de White Hall este data cladirilor guvernamentale cuprinse intre Trafalgar Square si Parlament cuprinzand palatul St James’s, Cladirea garzilor calare dar si resedinta primului ministru din Downing Street nr. 10. Monumentul Cenotaph comemoreaza victimile celor doua razboaie mondiale.

Londra - parliament1

Cea mai populara constructie a complexului este turnul cu ceasuri Big Ben care este cel mai inalt turn (96 m) din lume cu ceas pe patru fete. Clopotul are o greutate de 16 t. Nu poate fi vizitat in interior decat de cetatenii UK.

Londra - parliament palace1

Palatul Westminster (Palatul Parlamentului) este o cladire impunatoare de pe malul Tamisei si un obiectiv turistic deosebit de important din Londra, considerat o minune arhitectonica. A fost construit intre anii 1840 si 1888. Cladirea gazduieste celebra “Sala Westminster”, “Camera Comunelor” si “Camera Lorzilor” si poate sa fie vizitata de turisti. Un loc absolut incantator care nu trebuie sa lipseasca din vizita dumnevoastra la Londra.

Londra - london eye

Desi in ceata, binecunoscuta London’s Eye, este cea mai mare roata de observare din lume. Are 32 de capsule (in care pot intra pana la 25 de personae) si fiecare cantareste 10 tone dar ofera privelisti uimitoare asupra multor atractii turistice din Londra si asupra Londrei. Turul dureaza 30 de minute dar merita toti banii.

Londra - westminster abbey

Cati pasi mai departe de Big Ben descoperim Westminster Abbey care mai este cunoscuta sub numele de “Biserica Sfantul Petru din Westminster”, si ocupa un loc unic in istoria Marii Britanii. Toti suveranii britanici (cu exceptia lui Edward al V-lea si Edward al VIII-lea) au fost incoronati aici. Un alt loc important la Westminster Abbey este Coltul Poetilor. Multi oameni ilustri sunt comemorati aici, desi sunt ingropati in alte locuri (printre acestia fiind si William Shakespeare).

Londra - westminster abbey1 Londra - westminster abbey2

In apropierea Westminster Abbey se gaseste St Margaret’s Church, care este o biserica anglicana construita in secolul XII, dedicata Maragaretei de Antiohia.

Londra - st margaret church Londra - st margaret church1

Lasam in urma poate punctul central al oricarui turist in Londra, si ne indreptam spre Trafalgar Square, trecand evident pe langa celebra locatie Downing Street 10, resedinta primului ministru care arata ca o fortareata.

Londra - trafalgar square

Trafalgar Square, pe langa faptul caca este principalul nod al mijloacelor de transport din Londra, este si punctul central de mare atractie pentru londonezi si turisti. Ea a fost ridicata in 1830 si dedicata victoriei de la Trafalgar a amiralului Nelson caruia i s-a ridicat o statuie in centrul scuarului la baza carora pazesc patru lei. Imprejurul pietei sunt cladiri celebre cum ar fi National Gallery, Casa Canadei, Casa Africii. In sudul pietei este statuia lui Carol I, unde se afla kilometrul zero al Londrei de la care se stabilesc distantele pana la alte locatii.

Galeria Nationala este un alt obiectiv turistic importand din Londra, mai ales pentru iubitorii de arta, gazduind in jur de 2300 de opera de arta din cele mai interesante colectii. Daca nu sunteti convinsi ca este un loc care merita vazut, va spun ca printre pictorii faimosi a caror opere de arta sunt expuse aici se numara Van Gogh, Renoir, Leonardo da Vinci sau Michelangelo.

Londra - national gallery

Intreaga Londra e intesata de panouri ce indica turistilor unde se afla si care e directia punctelor de interes. Este un efect al recentei Olimpiade organizate aici.

Londra - sign

Travesrsam celebrul cartier Soho care seara prinde si viata si culoare si ajungem la British Museum cu putin timp inainte de ora de inchidere asa ca nu l-am putut savura pe deplin.

Londra - soho Londra - soho1

Muzeul Britanic (British Museum) este unul dintre cele mai vechi si mai mari muzee din lume, este printre cele mai vizitate obiective turistice in Londra si gazduieste sub acelasi acoperis aproape sapte milioane de obiecte de arta si circa 100 de expozitii (permanente si temporare). Pentru o vizita in acest muzeu, trebuie alocat timp suficient.

Londra - british museum

Urmatorul punct pe traseu a fost  Catedrala Sf. Paul  care este un obiectiv turistic deosebit, o capodopera construita din piata de Portlan, avand un dom minunat (inalt de 111 metri, cantarind 65000 tone si sustinut de opt stalpi) si doua turnuri. In turnul din stanga se gaseste cel mai mare clopot din Anglia. „Marele Paul” care cantareste 17 tone si este fabricat in anul 1882. In altarul din partea nordica se gaseste “Capela Sufletelor”.

Londra - st paul

Si bineinteles ca nu puteam omite ca obiective de interes Turnul si Podul Londrei, doua constructii impozante si puncte de referinta ale capitalei britanice. Iar introducerea in istoria lor nu se putea face mai bine decat cu o tinuta ce sa ne aminteasca de acele vremuri.

Londra - people

Turnul Londrei este obiectivul turistic si istoric cel mai popular printre turisti. In interior se pot admira bijuteriile coroanei. Aici este locul in care trei regine au fost decapitate. Legendele legate de acest loc care fac vizita la “Tower of London” un moment memorabil al vacantei in capitala britanica.

Londra - tower of london

Constructia sa a inceput inainte de anul 1100 de catre Wilhelm Cuceritorul. Denumirea generica cuprinde mai multe cladiri: the White Tower, este o constructie veche de 900 de ani, destinatia sa fiind de palat regal, monetarie dar a ajuns in curand inchisoare.

Turnul Londrei este pazit de celebrii beefeaters (mancatori de carne de vita), imbracati in costume de epoca care sunt soldati din Garda Reginei si in acelas timp ghizi. Ei au sarcina sa pazeasca niste corbi care traiesc intre zidurile palatului si carora li s-au taiat aripile ca sa nu paraseasca locul, in caz contrar legenda spune ca turnul se va prabusi. Beefeaters povestesc turistilor cum noaptea dupa ce la ora noua se incuie turnul cu o cheie medievala dupa o intreaga ceremonie veche de sute de ani, se aud vaietele si plansetele celor executati in turn.

Londra - tower of london view

Tower Bridge a fost construit in urma cu mai bine de 100 de ani, devenind unul dintre cele mai importante si cunoscute obiective turistice din Londra. Pe acest pod au fost facute pasaje pietonale pentru a permite oamenilor sa traverseze Tamisa. Podul poate fi de asemenea ridicat pentru a permite vapoarelor mari sa treaca. In prezent, pasajele pietonale sunt galerii ce ofera una dintre cele mai incantatoare privelisti ale Londrei. Tot aici se pot afla (cu ajutorul unor filme explicative) lucruri deosebit de interesante despre istoria podului si despre felul in care a fost el contruit. Nu va mai spun cat de impunator este aceasta constructie, cred ca toata lumea a vazut Tower Bridge, macar in poze. Dar nu este suficient, trebuie sa fiti acolo!

Londra - london bridge

Plecand mai departe, am ajuns si in Chinatown, nu la fel de mare si spectaculos ca si in San Francisco (vezi impresii aici), care adaposteste o comunitate mare de asiatici si pare sa devina aproape o regula in marile metropole ale lumii.

Londra - chinatown

Ne-am plimbat si pe celebra Oxford Street, am admirat aglomeratia din Piccadilly Circus si din pacate nu am ajuns la Greenwich, dar l-am trecut pe wish list pentru datile viitoare alaturi de alte obiective.

O plimbare pe Tamisa a fost incantatoare mai ales ca seara ne-a oferit si alte perspective.

Londra - thames cruise Londra - thames

Promiteam cateva detalii despre transportul in Londra care nu e deloc simplu, dar nici complicat. Dar cu siguranta nu este ieftin.

Sunt doua posibilitati:

– Oyster cardul (mai familiar londonezilor) – Din statiile de metro, de la automate de bilete, se pot lua doar Oyster card

– Travelcardul – este eliberat doar de National Raillway, in punctele de vanzare al biletelor de tren din garile mai mari – Padington, St Pancras, King’s Cross, trebuie si fotografii care e preferabil sa le aveti listate de acasa (cam 2×3 cm sau 3×4 cm).

Cu travelcardurile pentru zonele 1-2 (Londra e impartita in 6 zone de transport urban) se poate calatori usor si nestingheriti si cu metroul si cu busul in toate zonele de interes (pentru turisti) din Londra de la Kensington, Nothing Hill gate, City, Canary Warf, Trafalgar, Waterloo, Picadilly, Camden Town, Zoo Land din Regent’s Park samd.

Posesorii de Oystercarduri foloses metoda touch-ului – doar le ating de locurile speciale de la intrarea in metro sau in bus, travelcardul trebuie introdus in fanta speciala la accesul la metro sau pur si simplu aratat la urcarea in bus, soferului.

See you later London !…..si ne-am tinut de cuvant de cateva ori !