Sic este un sat pitoresc, situat la distanta mica de Cluj-Napoca, dar care  poate oferi o zi plina oricarui turist prin atractiile sale. Asa ca, intr-o dimineata de iunie, cand paradoxal temperaturile aratau de-abia 16 grade Celsius, pornim spre Sic  curiosi de ce urma sa ne rezerve.

Inainte de a porni la drum, evaluam cea mai buna posibilitate de a ajunge la Sic, si deoarece calitatea asfaltului devenise deja “celebra ” in zona, ne-am hotarat sa verificam ambele cai de acces, respectiv:

Cluj-Napoca – Apahida – Juc Herghelie – Jucu – Visea – Coasta – Stufarișurile de la Sic (39 km)

Cluj-Napoca – Apahida – Rascruci – Iclod – Gherla – Lacul Stiucilor, Sacalaia – Sic (57 km)

Am mers pe traseul scurt la dus, si cu exceptia unei zone de 6 km unde asfaltul alterna cu drumul pietruit, drumul e acceptabil. Se lucra la el , nu erau gropi si fusese tasat recent asa ca se poate circula decent. Zona rurala e frumoasa, multa liniste si peisaje salbatice asa cum doar Romania poate sa ofere. La intoarcere, am optat pentru cealalta varianta care este perfecta ca si asfalt doar ca putin mai lunga si aglomerata odata iesiti pe drumul national.

sic - stufaris1

Si iata-ne ajunsi la intrarea in Sic, unde este o mica parcare vizavi de intrarea pe traseul stufarisului.

Stufarisurile de la Sic reprezinta o rezervatie naturala, o arie protejata pentru stufarisul abundent si pasarile care vietuiesc aici. O punte din lemn, cu un farmec aparte, te ajuta sa traversezi stuful dintr-o parte in alta a lui. Primul foisor, aflat la mica distanta de sosea, la intrarea in rezervatie, este un prilej pentru un prim un popas. Nu stiu daca ora matinala sau temperaturile neasteptat de scazute pentru sfarsit de iunie fac ca sa beneficiem de exclusivitate in vizitarea zonei pentru ca de-abia la plecare intalnim alti turisti.

sic - stufaris2

Foisoarele din rezervatie sunt loc perfect de servit masa, stat la umbra sau relaxare. Aici gasiti si descrieri ale pasarilor care traiesc in zona. In turn se poate urca pentru o privire mai ampla a stufarisului. Ma rog, o parte din el, caci Stufarisul de la Sic este mult mai intins decât se vede. Zona vizitata este cât lungimea puntii (câteva sute de metri), dar totalul rezervatiei e undeva la 260 de hectare. De altfel, stufarisul compact de pe Valea Coastei si Valea Sicului reprezinta masivul de stuf cu suprafata cea mai mare din România, dupa Delta Dunarii, care constituie habitatul optim pentru multe specii de pasari clocitoare si migratoare, cum sunt: egreta mare (Egretta alba), egreta mica (Egretta garzetta), crestetul pestrit (Porzana porzana), crestetul cenusiu (Porzana parva), eretele de stuf (Circus aeruginosus), eretele vânat (Circus cyaneus), barza alba (Ciconia ciconia), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), buhaiul de balta (Botaurus stellaris), chirighita cu obraji albi (Chlidonias hybridus), fâsa de câmp (Anthus campestris), ciocârlia de padure (Lullula arborea), sfrânciocul rosiatic (Lanius colluriu), sfrânciocul cu frunte neagra (Lanius minor), dar si ciocanitori, silvii, grelusei, lacari, pitigoi de stuf, caprimulg sau huhurez mare (Strix uralensis). Tot aici pot fi intâlniti radasca (Lucanus cervus) si carabusul cu corn (Bolbelasmus unicornis) dintre coleoptere, sau buhaiul de balta cu burta galbena (Bombina variegata) si tritonul cu creasta (Triturus cristatus) dintre amfibieni.

sic - stufarissic - stufaris3

Podul din lemn pare subred dar este doar o impresie pentru ca e bine intretinut si cu mici exceptii unde cate o bucata de lemn era lipsa, este solid si rustic. Si daca tot am ajuns cu bine inapoi la parcare, ne indreptam spre urmatorul popas : Muzeul Dansului din Sic.

Ce e interesant e faptul ca proprietarul , un olandez, pe numele complet Michel van Langeveld,  mutat pe meleaguri mioritice, e cel care ne introduce in istoria locului, a muzeului dar si a vietii sale. Paradoxal, experienta multiculturala e unica: un olandez pe post de ghid, tur in limba engleza pentru turisti israelieni si romani, totul pe acorduri de muzica maghiara 🙂

sic - muzeu10 sic - muzeu12 sic - muzeu sic - muzeu1

Imi spune ca, pe vremuri, fiecare din cele trei vechi zone (strazi) ale satului – numite Felszeg, Forrószeg and Csipkeszeg –, avea o casa a dansului – táncház.

Táncház – Casa dansului.

Miscarea casa dansului a fost lansata in 1972, când in Budapesta a fost inaugurat prima data un spatiu dedicat dansului traditional maghiar. Aceasta miscare culturala s-a extins si in comunitatile predominant maghiare din afara granitelor Ungariei, prin urmare a ajuns si in sate cu populatie predominant maghiara din Transilvania.

  • Termenul „táncház”, casa dansului, a fost folosit in Transilvania si are la origine traditia din Sic de a practica dansul in casele oamenilor – pentru ca nu exista o casa special folosita pentru aceasta activitate, fiecare zona din Sic avea o casa unde satenii se intâlneau si dansau.
  • Spre finalul anilor 1970, aceasta miscare devenise tot mai ampla, in special in afara Ungariei, din dorinta etnicilor maghiari de a-si mentine cultura si traditiile vii.
  • In 2011, traditia a fost inscrisa pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial care are nevoie de conservare urgenta.

sic - muzeu13 sic - muzeu4

In urma cu 14 ani, adica in anul 2004, incântat de frumusetea asezarii si de traditiile de care auzise (si, trebuie spus, indragostit de o localnica pe care a luat-o de sotie), Michel hotaraste ca Sic e locul unde va dori sa-si traiasca viata mai departe. Interesat de a reinvia si pastra povestea dansului din Sic, a cumparat casa dansului din strada Csipkeszeg si mai târziu a infiintat si o fundatie, numita, cum altfel, Csipkeszeg Foundation. Casa din Csipkeszeg a fost renovata si splendid amenajata in stil traditional. Discutam cu el de aventurile noastre din Olanda (vezi impresii aici, aici, aici si aici )si impartaseam impresii din tara lui natala desi nu vedeam unde de regret nici pe fata lui si nici in mimica.

sic - muzeu3 sic - muzeu11 sic - muzeu8

Peste drum, tot Michel m-a condus la o alta casa refacuta de el – inclusiv un hambar unde chiar el, mi-a spus, a agatat alte zeci de perechi de cizme; in total, , erau acolo, in cele doua case, in jur de 500 de perechi. E interesant cum a ajuns sa colectioneze atatea perechi de cizme si ne spune chiar el: intr-o zi , discutand cu o localnica, a zis ca ofera o punga de cafea olandeza pentru o pereche de cizme vechi, traditionale. Desi el a glumit, s-a trezit in curte cu o groaza de localnici dornici sa tranzactioneze cizmele vechi si asa s-a nascut o mare parte din colectia sa 🙂

sic - muzeu6 sic - muzeu2 sic - muzeu9sic - muzeu5

In casa de aici sunt pe pereti multe fotografii alb-negru facute in 1967 la Sic de fotograful maghiar Korniss Péter, care  a fost invitat la deschiderea oficiala a noii case a dansului si a Muzeului Dansului.

Turul muzeului nu se putea incheia fara o demonstratie practica tinuta de Michel cu concursul meu 🙂

sic - muzeu14

Michel si sotia lui ofera si bed&breakfast, pentru cei care vor sa petreaca mai multe zile in sat. Tot ei organizeaza in fiecare luna seri de dans, ateliere de muzica si dans iar pentru cei veniti de pe alte meleaguri, Michel pare oricând gata de a povesti despre Sic si traditia dansului in timp ce, scrie pe site-ul lor, oaspetii se bucura de un pahar de pálinka facuta acasa.

Nu puteam incheia fara sa amintim si de traditiile din Sic:

» Casele taranesti din Sic pastreaza un stil arhitectural unic: au trei incaperi si acoperis din stuf. Intrarea in casa este la mijloc, acolo unde se afla vatra casei. Cea mai spatioasa si ingrijita camera e orientata spre strada si este mobilata si amenajata asa cum s-a mostenit traditia din stramosi.

» Zestrea fetei se pregatea cu mult timp inainte ca aceasta sa implineasca vârsta de maritat. De obicei, dupa confirmare (la 14 ani), in doi, cel mult cinci ani, fetele se casatoreau. In acei ani, ele trebuiau sa invete tot ce tinea de gospodarie – sa teasa, sa coasa, cum sa se ingrijeasca de casa, sot, copii.

» Parintii fetei se ocupau de zestre, cea mai importanta pentru o fata, care ii sporea sansele in fata feciorilor de insurat. Zestrea includea un mobilier personalizat cu traditionalul „pat mare” – acesta era piesa de rezistenta a zestrei, cea care arata statutul social al fetei si cât de bogata era. Pe acel pat se puneau perne superb cusute si decorate, ce puteau fi de la 6 (pentru o familie mai modesta) pâna la 12, pentru cei cu adevarat instariti. Cu cât era mai mare patul cu atât mai avuta fata.

sic - muzeu5

» Mobilierul adus de fata era format dintr-o canapea din lemn, o banca pictata, o lada decorata cu lalele unde fata pastra imbracamintea – adica costumele populare, un dulap unde se tineau farfurii. Pentru peretii interiori, tot culoarea albastra era cea traditionala si pe acestia se pictau farfurii si se puneau stergare tesute in culori vii, cu un rosu predominant.

» In camera din spate, cum o numeau (multi si azi la fel spun), se locuia. Era mobilata mult mai simplu, doar cu cele necesare traiului de zi cu zi – masa, scaune, banca, soba pentru gatit si incalzit si pat unde dormeau.

» Serile de dans ce se organizau in Sic dadeau ocazia celor tineri de a se cunoaste mai bine, de a se imprieteni si de a-si gasi partenerul de viata. Fiecare din cele trei strazi avea o casa de dans. Tinerii erau insa obligati sa mearga numai la casa de dans de pe strada lor, deoarece se puteau casatori numai cu cineva care locuia pe aceeasi strada.

» La fel, fiecare strada avea propriul taraf – vioara, viola si contrabass – ce cânta muzica traditionala maghiara si româneasca.

» Cei mai multi locuitori din Sic sunt de origine maghiara. Cei vârstnici imbraca si azi zi de zi haine cu specific popular; insa portul pentru zilele de sarbatori era frumos, elegant, in culori vii, tipic portului maghiar secuiesc si sasesc – o combinatie inedita. Negrul si rosu din portul lor simbolizeaza insa doliul si sângele si are legatura cu anul 1717, când tatarii au navalit in Sic de ziua sfântului Bartolomeu si au ucis aproape toti locuitorii satului.

sic - muzeu7

» Din tinuta portului traditional fac parte si cizmele. Femeile au cizme negre, lungi, lucrate din piele; sus, este o banda rosie si jos, in partea de la calcâie, sunt brodate trei lalele. Cizmele barbatilor sunt mai simple, tot negre, inalte din piele, dar fara banda rosie si broderie.

Drumul de intoarcere serpuieste pe langa Lacul Stiucilor, un rai al perscarilor care au permis 🙂 dar si pe langa Manastirea Nicula sau castelul Banffy. Toate motive bune pentru o zi plina si fascinanta.

E interesant cum un olandez a incercat sa mentina si chiar sa reinvie traditii locale intr-un sat plin de farmec in apropierea Clujului. Nu ratati o vizita la Sic cand aveti ocazia.