Palermo si Sicilia ne-a intampinat cu calduri toride de vara , oarecum in aceeasi nota cu primele popasuri din croaziera de pe Mediterana de Vest din Genova si Roma.

MSC Divina ne-a primit la bordul ei la nici 6 luni dupa croaziera din Caraibe , unde ne-a fost tot gazda 🙂

Dupa o zi intensa in Roma in care am revazut dupa un an principalele obiective turistice, ajungem dimineata in Palermo si coboram repede de pe vas dornici sa exploram orasul si principalele sale atractii.

Palermo - port

In port, care este la 5 minute de via Roma, unul din principalele bulevarde ale orasului, este o forfota continua de la taxiuri, bus, calesti la vanzatorii ambulanti. Si , desi e devreme, dam de un aer sufocant dupa ce parasim aerul conditionat de pe vas.

Prima impresie despre Palermo ne duce cu gandul la Napoli, mai ales prin prisma curateniei, pentru ca glumeam pe Facebook spunand ca se pare ca gunoierii lor sunt intr-o vacanta prelungita.

In schimb, Sicilia te vrajeste de la primul pas prin personalitatea ei unica, te cucereste cu peisajele, unele aride, altele inecate in verdeata, cu livezile de maslini si portocali, dealurile molcome si marea sclipind in soarele arzator, cu vestigiile antice si bisericile baroce.

Palermo - park

Surprinzator insa, cel putin in aparenta, nu capitala insulei este cea care ii atrage in primul rand pe turisti. Majoritatea vizitatorilor prefera tarmul estic, poate din cauza Etnei sau a Taorminei ori fiindca plajei de la Giardini Naxos i s-a facut mai multa publicitate.

Scurt istoric Palermo

Este binecunoscut faptul ca Palermo, capitala Siciliei, al cincilea oras ca marime al Italiei (peste 800.000 de locuitori si in jur de 1,2 milioane in zona metropolitana), „se bucura” de o proasta reputatie. De vina sa fie zonele murdare, numarul mare de imigranti sau mai degraba mafia siciliana, temuta Cosa Nostra? Eu cred ca putin din fiecare 🙂

Palermo a avut un destin unic printre orasele din intregul bazin mediteranean, fapt datorat asezarii sale strategice. Fondat de fenicieni la jumatatea secolului al VIII-lea i. Hr. sub numele de Ziz („floare”), devenit fortareta cartagineza in perioada greceasca si redenumit Panormos – „port peste tot”, orasul a fost cucerit de romani in timpul primului razboi punic (mai precis in 245 i. Hr.). A intrat apoi sub stapanirea vandalilor si ostrogotilor iar din 535 d. Hr. sub suzeranitatea Bizantului.

Palermo - Mondello1

Palermo are asadar o istorie de peste 2.700 de ani, complicata si tumultoasa, o istorie fara de care multe aspecte raman pentru vizitatori de neinteles, si in care fiecare cuceritor si-a pus amprenta, si nu numai prin arhitectura, ci si prin limba, muzica sau gastronomie. Dialectul palermitan, atat cat l-am auzit in jur, nu seamana cu italiana literara, iar in privinta mancarii, influentele arabe sau franceze sunt vizibile.

Asa se face ca ultimele decenii ale secolului al XX-lea au marcat un declin pronuntat al orasului, macinat nu numai de saracie si de neglijenta autoritatilor centrale, dar si de coruptie si violente. O perioada neagra din care Palermo isi revine cu greu.

Asezarea

Palermo se afla in partea de nord-vest a Siciliei si se intinde de-a lungul bazinului Conca dʼOro, format din trei rauri, Orieto fiind singurul neacoperit de constructii. O zona mlastinoasa dar asanata in numele urbanismului, exemplul edificator in aceasta privinta fiind statiunea estivala Mondello, aflata la numai 15 km de centrul orasului. Am vizitat-o si am ramas placut impresionata de plaja amenajata dupa toate regulile artei, ca si de apa de un turcoaz cu valente de-a dreptul exotice.

Palermo - narrow street

Si daca tot am mentionat apa, trebuie spus ca Palermo este port la Marea Tireniana, un port de pasageri (peste 2 milioane anual), dar si de marfuri, dispunand in plus si de o zona rezervata ambarcatiunilor de agrement („Marina”). De aici pleaca feriboturi spre Cagliari, Genova, Livorno sau Tunis, ca si catre Insulele Eoliene.

Si daca peisajele marine nu va atrag, capitala Siciliei pluseaza cu o alta oferta irezistibila, cea montana. Este inconjurata practic pe trei sferturi de munti care in decursul timpului au facut-o aproape de necucerit dinspre uscat. Varful cel mai inalt este La Pizzuta (1.333 m), dar cel mai cunoscut, in special datorita privelistilor ce se deschid de pe culmile sale, ramane Pellegrino, separat de restul lantului muntos de o campie. Se afla in drum spre Mondello si l-am zarit din masina, dar si de pe plaja – o splendoare!

Asezarea geografica este responsabila pentru clima mediteraneana subtropicala a orasului, cu o temperatura medie anuala de 18,3°C, veri lungi si secetoase si ierni foarte blande. Ninge extrem de rar, cam o data la cativa ani, precipitatiile in cele 3-4 luni mai reci fiind in general sub forma de ploaie.

Palermo - via Roma1

Un sfat asadar: daca doriti sa vizitati orasul pe indelete, cu opriri in nenumaratele puncte de interes turistic, evitati lunile de vara. Pe de alta parte, amatorii de plaja pot opta nu numai pentru iulie-august, ci si pentru finele lui septembrie-inceputul lui octombrie, cand pot avea sansa unor temperaturi placute atat in aer, cat si in mare.

Generalitati despre Palermo

■ Centrul istoric este de dimensiuni relativ reduse, usor de strabatut la pas si incadrat de trei artere importante: Corso Vittorio Emanuele si doua strazi paralele – Via Maqueda si Via Roma.

■ In interiorul acestui perimetru se gasesc multe din cele mai relevante cladiri pentru arhitectura eclectica a orasului: nu mai putin de sapte edificii arabo-normande incluse de UNESCO in patrimoniul cultural mondial, dar si biserici baroce ori palate renascentiste – un adevarat muzeu in aer liber.

■ In Palermo exista cladiri cu cupole rosii specifice cultului islamic insa cu cruci in varf, iar mozaicurile bizantine infatisand scene din Vechiul si Noul Testament stau alaturi de brauri cu figuri geometrice, ornamentatii tipice moscheilor – un amestec straniu, dar de inteles avand in vedere succesiunea cuceritorilor orasului si religiile diferite ale acestora.

Palermo - gate

■ Tone de foita de aur s-au folosit pentru decoratiunile interioare bizantine

■ Strazile largi, marginite de bloculete elegante in stil Art Nouveau de la inceputul secolului al XX-lea, cu 4-5 etaje si balcoane din fier forjat mestesugit lucrate, se intretaie cu alei lungi, inguste si pietruite, pe care este bine sa pasesti cu grija

■ Palermo seamana si din acest punct de vedere cu Napoli, dar si ca asezare la malul marii si ca arhitectura; am avut insa impresia ca numarul si mai ales rafinamentul palatelor palermitane il intrece pe cel al edificiilor napolitane.

■ In Palermo se afla cel mai mare teatru din Italia – Massimo.

■ Orasul a fost declarat capitala culturala a Italiei in 2018.

■ O atractie majora pentru turisti, mentionata in toate ghidurile, o reprezinta cele trei piete istorice, Ballaró, Vucciria si Mercato del Capo ; de altfel, gastronomia locala (cu precadere street food) este renumita, in special datorita amestecului de influente arabesti, spaniole, franceze si italiene.

Palermo - street

■ Emblema Siciliei, intalnita nu numai pe steagul regiunii, dar reprodusa si pe toate felurile imaginabile de suvenire (sepci, tricouri, tablouri, brelocuri etc.), este Trinacria, numele, insemnand „in trei colturi”, fiind dat de greci insulei din cauza formei sale triunghiulare. Cuprinde urmatoarele elemente: 1) trei picioare omenesti flexate la genunchi si imbinate ca o elice – „triskelion”, simbol ce apare in antichitate si la popoarele celtice, dar si in alte teritorii din bazinul mediteranean (Creta, Franta, nordul Africii) -, reprezinta cele trei promontorii ale insulei, si anume Cap Passero (sud, zona Siracusei), Cap Pelero (nord-est, zona Messinei) si Cap Lilibeo (vest, zona Marsalei); 2) capul Medusei, una din cele trei gorgone, o fiinta din mitologie careia Atena i-a inlocuit parul cu serpi, face trimitere la zeita protectoare a insulei; 3) trei spice de grau, o recunoastere a Siciliei ca granar al Imperiului Roman.

■ Un punct forte pentru oras il reprezinta spatiile verzi, prezente mai ales in zona portuara, unde se gasesc Gradina Botanica si Parcul Garibaldi (cu bustul lui Balcescu), dar si in fata Palatului Normanzilor – Vila Bonanno; privelistile sunt cu atat mai incantatoare, cu cat vorbim de o vegetatie mediteraneana luxurianta in care predomina prietenii mei palmierii.

■ Clima foarte blanda permite utilizarea multor luni pe an a scuterelor si motocicletelor, care circula cu viteza si fara a tine cont intotdeauna de semafoare, reguli de acordare a prioritatii sau treceri de pietoni;

Palermo - quattro canti1

■ Preturile la cazare sunt pentru toate buzunarele, la fel si cele la mancare. Restaurante mai elegante si mai scumpe sunt pe Via Roma, in timp ce in zona vechiului port La Cala se gasesc localuri mai putin simandicoase. Indiferent insa de clasificare, multe din ele inchid la pranz pentru siesta.

■ Amatorii si amatoarele de shopping au la dispozitie o mare varietate de magazine pe Viale della Libertà, Via Maqueda sau Via Principe di Belmonte.

■ In Palermo (si in Sicilia in general) viata este mai ieftina decat in multe alte zone ale Italiei, si in special cele din nord.

■ In ciuda progreselor inregistrate in ultimii 20 de ani, orasul mai are multe de facut pentru a deveni un centru urban supercivilizat si prietenos cu turistii, si in acest sens nu pot sa nu „semnalizez” lipsa frecventa a placutelor cu denumirile strazilor si a indicatoarelor spre obiectivele turistice, fapt ce ingreuneaza orientarea vizitatorilor.

Cateva informatii practice

Oficii de turism: Via Maqueda nr. 81: Piazza Castelnuovo 34, langa Politeama, deschis in zilele lucratoare 8.30-14,14.30-18; aeroport, deschis in zilele lucratoare; info chioscuri, 9-13,15-19: gara, port, Piazza Bellini, Piazza Marina, Cattedrale, Via Cavour

Palermo - view

Cardul turistic: infopointpalermo.com/en/c … ty-card-palermo; 10 euro pentru 72 ore, 8 euro pentru 24 ore. Se poate achizitiona de pe Corso Vittorio Emanuele nr. 351. Odata cu cardul se primesc gratuit o harta a orasului si una a mijloacelor de transport in comun si un audio guide in 4 limbi cu durata explicatiilor de 2 ore. Cu acest card se beneficiaza de discounturi foarte mici (0,50-1,50 euro) la intrarea la 30 de obiective, in mare majoritate biserici, precum si de reduceri la unele tururi ghidate, evenimente, inchirierea de masini, motociclete si biciclete, cumparaturi in magazine, consumatie in cateva baruri si restaurante.

Transportul de la si catre aeroport

Aeroportul International Palermo, cel mai mare din Sicilia, este situat pe malul Marii Tireniene, in Punta Raisi, la cca. 35 km de capitala insulei. Poarta numele localitatii dar este cunoscut si drept Aeroportul Falcone-Borsellino.

De aici se poate ajunge in Palermo la statia terminus Stazione Centrale (cea mai mare gara din oras) fie cu shuttle busul, fie cu trenul.

Palermo - piazza pretoria1

Biletele de bus (6 euro/persoana; se valideaza prin perforare la urcare) se pot cumpara din aeroport, de la ghiseul de langa biroul de informatii turistice aflat la iesirea din cladire. Drumul e pe autostrada si se circula cu viteza, asa incat se parcurge distanta in numai 40 de minute.

Cu trenul se face 1 ora si 10 minute, si asta deoarece traseul cuprinde multe statii .

Atat autobuzele cat si trenurile circula cam din 30 in 30 de minute.

Transportul in oras

AMAT este compania care asigura transportul cu autobuzele. Biletul costa 1,40 euro, este valabil 90 de minute si trebuie perforat la urcare (numai in primul autobuz, in cazul in care circulati cu mai multe in acest interval).

Cele mai utile pentru turisti sunt autobuzul 101, care circula de la Stazione Centrale pe Via Libertà si retur pe Via Roma, si 104, cu plecare din Piazza Indipendenza (Palatul Normanzilor) si statie terminus la Gradinile Englezesti, in apropiere de Teatro Politeama. Autobuzul 806, foarte aglomerat chiar si la inceput de sezon, face legatura cu statiunea Mondello, cap de linie fiind Politeama, iar 389 cu Monreale, un orasel situat aproape de Palermo, celebru pentru catedrala sa.

Palermo - catedrala11

Exista si patru linii de tramvai, care leaga periferiile de zone de interes situate in preajma centrului istoric, precum si doua linii de metrou: linia A conecteaza gara centrala si Gara Notarbartolo cu aeroportul iar lina B Gara Notarbartolo cu Gara Giachery. Nu am avut ocazia sa folosim aceste mijloace de transport, doar le-am zarit in drumurile noastre.

Taxiurile sunt scumpe si le recomand doar pentru urgente.

Despre trasuri si tuk-tuk, alte mijloace de transport pe care le-am vazut prin oras, nu va pot oferi detalii de pret pentru ca nu am apelat la ele.

Hop-on hop-off: Binecunoscutul City Sightseeing  opereaza tururi cu autobuze etajate deschise pe doua trasee ce insumeaza 14 statii, la un cost de 20 euro/zi si cu comentarii in mai multe limbi. Noi am preferat sa ne deplasam pe cont propriu, insa daca nu aveti timp, va recomand aceasta modalitate de cunoastere a orasului, cu atat mai mult cu cat pe parcurs se pot vedea de aproape sau din departare obiective importante, printre care teatrele Massimo si Politeama, Quattro Canti, Castello della Zisa, Giardino Inglese, Orto Botanico, catedrala, pietele del Capo si Vucciria. O alta linie (C; 10 euro) pleaca de la Palatul Normanzilor catre catedrala din Monreale.

Sunt si alte companii care ofera astfel de tururi, inclusiv trenulete turistice la care preturile mi s-au parut ceva mai rezonabile . Cu titlu informativ, indiferent ce varianta alegeti, toate au statie pe Corso Vittorio Emanuele la Via Bonanno (parcul din fata Palatului Normanzilor), vizavi de Muzeul Diocezan de langa catedrala.

Palermitanii sunt veseli si zgomotosi, vorbesc mult, gesticuleaza, rad, canta cand merg pe motocicleta, nu dau prea mare importanta modei dar sunt imbracati curat si ingrijit. Le plac petrecerile in aer liber si daca va nimeriti in oras la mijlocul lunii iulie veti putea asista la Festino di Santa Rosalia, principala sa protectoare.

Atractii turistice in Palermo

Palermo - piazza pretoria

Asadar, pornim din port pe Via Roma si ne indreptam spre Piazza Pretoria, gazda Fantanii Rusinii, o superba constructie circulara cu un ax central ramificat, numita asa dupa multele nuduri inaltate pe marginea sa. Sculptata in jurul anului 1555, fantana trebuia sa impodobeasca initial o gradina florentina, insa in timp a devenit unul dintre simbolurile palermitane foarte iubite de turisti. Piazza Pretoria este si locul unde se afla primaria orasului.

Palermo - quattro canti

Imediat, la intersectia strazilor Via Maqueda cu Via Vittorio Emanuele se afla Quattro Canti, o deschidere creata de cele patru splendide cladiri fara colturi sau mai bine-zis, cu colturile rotunjite concav, bogate in decoratiuni sculpturale. Cele patru colturi ale frumoaselor palate impart Palermo in patru mari zone: Vucciria in nord, Capo la vest, Albergheria la sud si La Kalsa la est.

Palermo - catedrala

Fireste ca telul nostru urmator era vestita Catedrala din Palermo, un monument despre care citisem ca a fost ridicata pe locul unei foste moschei, care, la randul ei fusese construita pe locul unei bazilici bizantine, de aceea devenisem tare curiosi sa vedem cum arata. De cum am dat cu ochii de aceasta mi-am dat seama ca este impresionanta si impunatoare in acelasi timp, cu o uimitoare arhitectura mixta ce reuneste stiluri precum gotic, baroc, maur, normand, neoclasic.

Palermo - Palazzo dei Normani

Pasii ne indreapta apoi spre  Palazzo dei Normani (Palatul Normanzilor) , un fost palat fortificat arab ridicat in cel mai inalt punct din Palermo, modificat la cererea regelui normand Roger I dupa ce acesta cucerise Palermo in 1071-1072. E o constructie monumentala ce capteaza imediat atentia, cu o arhitectura de un melanj ce iese imediat in evidenta: stil maur, stil gotic, stil normand. Nu l-am vizitat in interior, desi aflasem ca detine obiective pretioase, de neratat, insa timpul ne-a dictat contrariul. Astazi este sediul Comandamentului Militar din Sicilia.

Palermo - Catacombe dei Cappuccini1

De aici ,ne indreptam spre Catacombele Capucinilor, un obiectiv turistic destul de controversat in familie, pentru ca nu stiam cum vor reactiona cei mici.

Catacombele Capucinilor (Catacombe dei Cappuccini) reprezinta morminte subterane, un record istoric si un obiectiv turistic destul de macabru. Catacombele au fost sapate sub Manastirea Capucinilor pentru ca in cimitirul initial, aflat alaturi, nu a mai fost spatiu. Au observat cat de bine se pastreaza aici corpurile neinsufletite si, probabil, asa le-a venit ideea imbalsamarii. Prima metoda de conservare a constat in agatare de tevi de ceramica in subteran timp de opt luni, pentru deshidratare, urmand spalarea cu otet si expunerea la in aer liber.

Palermo - Catacombe dei Cappuccini

Unele trupuri erau si imbalsamate, cu substante secrete, si inchise in sicrie de sticla, altele in cutii sau nise speciale. Primul calugar mumificat a fost fratele Silvestro Gubbio, in anul 1599. La inceput aceste catacombe erau destinate exclusiv calugarilor, insa in secolele care au urmat acestea au devenit un simbol al statutului social, cei foarte bogati, care isi permiteau, fiind si ei imbalsamati si depusi aici. Era permis sa fie vizitati si chiar sa le fie schimbate hainele la anumite intervale de timp.

Locul era intretinut din donatiile familiilor care-si aveau mortii aici iar acestia erau tinuti in locurile initial atribuite atata timp cat locul era platit. Ultimul calugar imbalsamat a fost fratele Ricardo, in 1871, insa, pana in 1920, aici au continuat familiile bune sa-si depuna mortii.

Una dintre ultimele inmormantate aici a fost micuta Rosalia Lombardo, care a murit de pneumonie, la numai 2 ani. Trupul ei s-a pastrat intr-un mod remarcabil, parand intact. Trupul sau a fost imbalsamat dupa metoda doctorului Alfredo Salafia, printr-o formula necunoscuta multa vreme, formula pentru care cei interesati plateau sume foarte mari.

Palermo - Catacombe dei Cappuccini2

Catacombele au fost inchise pentru vizita turistilor in 1880 (doar familiile mortilor mai puteau intra aici, in anumite perioade). In prezent aici se afla peste 8000 de mumii, atarnate de perete, asezate in nise sau sicrie. Se presupune ca ar fi fost mai multe dar, unele coridoare s-au surpat si blocat in timpul bombardametelor din al doilea razboi mondial.

Catacombele sunt impartite in 7 zone, corespunzand diferitelor categorii: Femei, barbati, Copii, Fecioare, Calugari, Preoti, Profesionisti. Mumiile sunt mai bine sau mai putin bine pastrate, in functie de metoda de imbalsamare folosita. Catacombele au fost redeschise publicului insa au fost instalate grilaje metalice pentru a impiedica atingerea mumiilor. Pana acum cativa ani sicilienii inca aveau voie sa schimbe imbracamintea rudelor decedate demult si sa ii tina de mana, rugandu-se pentru sufletele lor.

Pentru o vizita viitoare in Palermo, ne-am propus sa vedem cele doua edificii de cultura ale capitalei: Teatro Massimo si Teatro Politeama, primul situat in Piazza Giuseppe Verdi la intersectia Via Maqueda cu Via Cavour, cel de-al doilea, ceva mai departe, in piata omonima, la intretaierea Via Roma cu Via Emerico Amari.

Palermo - Mondello

De la catacombe, am plecat direct la plaja Mondello, care a fost o supriza foarte placuta amintindu-ne de culoarea apei din Caraibe , dar evident ca mult mai aglomerata de turisti.

Plaja se afla la cativa km de centrul Palermo si se poate ajunge la ea cu autobuzul 806 care are capat de linie in piata Luigi Sturzo. Biletul dus-intors este 2,80 eur.

Este o zona cu intrare lina in apa, iar culoarea este superba!!

Exista in zona numeroase terase, cu specialitati siciliene dar si plaje private cu preturi de 20-25 euro/persoana pe zi 🙂

Goethe afirma ca „Sa vezi Italia fara sa vezi Sicilia e ca si cum nu ai fi vazut Italia deloc, pentru ca Sicilia este cheia intregii tari”.

Cat despre Palermo, aflat la intersectia drumurilor comerciale dintre Europa si Africa, dintre Orient si Occident, centrul economic si cultural al Siciliei, acesta este un amalgam de populatii si civilizatii si un oras al contrastelor.

Are strazi pavate cu pietre ramase de secole, adevarate capcane pentru picioarele turistilor neatenti, case darapanate, multi imigranti, masini busite si motociclisti care conduc ca nebunii, dar si palate normande, biserici bizantice si baroce opulente, artere largi, scuaruri elegante, palmieri, piete pitoresti, pline cu legume si fructe proaspete, barulete simpatice unde se poate savura un espresso ca la mama lui acasa si vitrine din care iti fac cu ochiul zeci de sortimente de gelato.

Batrana capitala-port a insulei, straveche citadela la Mediterana, alatureaza privelistilor si aromelor Siciliei de odinioara un stil de viata modern si trepidant.

Imaginea sa de ansamblu pare una haotica la prima vedere, dar doua lucruri nu i se pot nega: personalitatea si veselia. O fi din pricina climei blande sau cine stie din ce alte motive, dar bucuria aceasta de a trai, specifica sudului Europei, creeaza o senzatie de vacanta permanenta !