Ronda a fost primul nostru obiectiv din circuitul din Spania si Portugalia al verii 2018. Un oras incantator, medieval, incarcat de istorie si atractiv atat pentru adulti cat si pentru copii datorita filmului Ferdinand ce a avut Ronda ca sursa de inspiratie.

La patruzeci de kilometri de Málaga, dupa un drum aventuros in serpentine, se intinde Serrania de Ronda, zona montana a Andaluziei cea mai dificil de accesat. Districtul montan Ronda fascineaza prin altitudinile de aproape 2000 de metri, la numai cativa kilometri de zeroul absolut al marii, fiind in acelasi timp gazda primelor trei mari Parcuri Nationale ale Andaluziei. De parca n-ar fi destul cu maretia naturii, pozitia de granita naturala a masivului Ronda a facut din ea una din cele mai ravnite regiuni ale Peninsulei Iberice. Aici au avut loc unele din cele mai sangeroase lupte din timpul Reconquistei spaniole si tot aici au rezistat pana recent cetele de talhari cele mai temute. Localnicii uzeaza si astazi de traditionalul mijloc de transport pe spinarea asinilor si catarilor, singurul posibil pe anumite portiuni de poteci stramte.

Ronda -streets

Asezarile sunt presarate cu zgarcenie, ca niste pete albe pe fundalul vegetatiei de un verde neobisnuit de dens pentru Spania. Tot ca prin minune a supravietuit aici specia bradului spaniol, o rara relicva din tertiar, care intrece in longevitate orice forma de viata de primprejur. Masivul e populat insa cu predilectie de vulturi si acvile, fiind unul din arealele preferate ale cercetatorilor de pasari rapitoare din intreaga lume.

Pornim din Marbella dis de dimineata, intr-o zi de weekend, si ajungem in 1h in Ronda, cand orasul de-abia se trezea la viata. Fiind weekend si mai ales relativ repede, parcarea a fost una din putinele probleme cu atat mai mult cu cat sunt multe optiuni in zona centrala, aproape de toate obiectivele. Practic, totul graviteaza ca atractii turistice in jurul Podului Nou (Puente Nuevo), cu atractii turistice de o parte si alta ale podului. Cum iesim din parcare, privirea ne cade pe o biserica incantatoare. Peste tot in centrul istoric intalnesti biserici vechi . 

Ronda - church1

Biserica Convento de la Merced este una dintre  ele si se gaseste foarte aproape de Plaza de Toros . A fost construita in anul 1585 si ceea ce iti atrage atentia este fatada colorata in alb cu galben.

Ronda - church

Pueblos blancos sunt poate cele mai frumoase sate din Spania si cu siguranta cele mai cunoscute din sudul tarii, din Andaluzia. Cocotate pe stanci, in cea mai arida zona din Europa, satele astea iti fura privirile de departe, mai ales intr-o zi cu soare. Asta pentru ca mai  toate casele sunt varuite in alb, un alb stralucitor, care respinge caldura si aerul devine suportabil si in timpul verilor caniculare. Iar dintre toate satele de pe ruta de los pueblos blancos, Ronda e cel mai mare si cel mai frumos.

Cu toate ca e cel mai mare pueblo blanco, Ronda e, de fapt, un oras marisor si se crede ca ar fi si cel mai vechi din toata provincia Malaga. O zi e suficienta sa strabati la pas toate stradutele-in intortocheate, care urca si coboara neincetat, sa iti tii rasuflarea de fiecare data cand te afli intr-un punct de belvedere – mirador, cum le numesc spaniolii asa cum e cand esti pe Ponte Nuevo sau cand il privesti de jos, de la baza micului canion peste care e suspendat.

Ronda-puente nuevo3 (1)

Romanii au facut din Ronda un avanpost militar, maurii  au rezistat fortelor crestine pana in secolul al XV lea, iar in secolul al XIX lea pozitia inatacabila a orasului aparat si in sud, de fortificatii construite, l-a transformat in refugiu al banditilor care controlau zona. Capitala infloritoare de provincie sub stapanire araba, a fost impodobita cu moschei, palate, bai, care i-au adus un plus de originalitate.

Cum ajungi

Reteaua de autobuze e foarte bine pusa la punct in toata Spania iar curse spre Ronda sunt cu nemiluita. Daca iti place sa stai la plaja, pe Costa de Sol, in Malaga sau intr-una dintre statiunile apropiate si vrei sa faci o excursie de o zi in Ronda, iti trebuie in jur de 20 de euro pentru transport (dus-intors) iar calatoria dureaza mai putin de 2 ore.

Si din Sevilla sunt conexiuni bune, daca vrei sa cuplezi vizita in Ronda cu o excursie in Sevilla. Biletul costa in jur de 12 euro iar calatoria dureaza aproape 3 ore.

Ronda-puente nuevo1 (1)

Gasesti aici orarele tuturor autobuzelor si datele de contact ale companiilor operante.

Ce e de vazut in Ronda

Aici, in inima Andaluziei, e cea mai veche arena pentru luptele dintre tauri. Se spune chiar ca, intr-o Spanie unde spectacolul asta a fost ani la rand pretuit de toata lumea, e Ronda si apoi sunt celelalte orase. Si mai interesant e ca inca mai au loc aici lupte cu tauri, si nu vorbim de unele oarecare ci de cele mai importante din Spania. Asta se intampla la inceputul lui septembrie. Plaza de Toros e usor de recunoscut, cu toreadorul metalic ce pazeste intrarea in arena si Museo Taurino, pe care le poti vizita. Pretul biletului e 6,5 euro.

Ronda - corida Ronda - corida

In interior, in Museo Taurino, sunt expuse hainele toreadorilor si cape cusute cu margele, paiete si snururi, alaturi de fotografii istorice ale unor matadori, lupte, morti si ale unor aficionados (impatimiţi) pre­cum Orson Welles.

E interesant ca micul parculet din apropierea arenei are placate, ca si stelele hollywodiene (vezi impresii aici), simbolurile luptelor cu tauri locale, marii toreadori ce au incantat publicul din Ronda.

Ronda - toreador

Daca e prea aglomerat la casa de bilete, mergi in Alameda del Tajo, parcul orasului (intrarea se face chiar din Plaza de Toros), de unde ai cateva puncte de belvedere spectaculoase.

Caţiva pasi mai departe de palat  este  superbul Parque Duquesa de Parcent, dominat de Biserica Santa Maria la Mayor.

Ronda-puente nuevo (1)Ronda - puente nuevo5

Mai jos spre est, pe drumul principal, se vede un minaret in stilul Nazari, care apartine acum Bisericii San Sebastian. in sud se afla o parte din meterezele arabe cu o dubla poarta: Puerta de Almocabar, maura, si Puerta de Carlos V este renascentista.

Casele se catara pe doua platouri de munte situate fata in fata, despartite de o prapastie abrupta de cateva sute de metri. Legatura dintre cele doua segmente ale orasului se face prin intermediul a doua poduri, Puente Viejo si Puente Nuevo, podul cel “nou” avand o vechime de nici mai mult nici mai putin decat … 400 de ani. Masurand 96 de metri in inaltime, atrage privirile prin frumusetea sa fara egal, arcuindu-se peste valea stancoasa. Prima incercare de constructie s-a soldat in anul 1735 cu o tragedie: podul s-a prabusit, ingropand sub el 50 de oameni. Constructia reluata imediat dupa accident a reusit, dar, intocmai ca un Mester Manole autohton, arhitectul s-a prabusit in prapastie in timp ce incerca sa daltuiasca in piatra anul finalizarii. Sub balconul din dreapta podului apare cuvantul “año”, fara ca inscriptia sa fi fost continuata…

La ordinul unui rege musulman a fost construita la baza podului o scara cu 350 de trepte. Generatii intregi de prizonieri crestini s-au istovit aici pe scari carand apa trebuincioasa populatiei orasului. Chinul lor sisific a intrat in constiinta oamenilor, dand nastere unui blestem raspandit pana astazi: “sa pieri in Ronda, la caratul apei”. Printre altele, pretioasa apa era folosita si in baile arabe, surprinzator de bine conservate. Situarea lor la una din portile de intrare in cetate nu surpride defel, stiut fiind faptul ca musulmanilor le e propriu obiceiul de a se primeni inainte de a calca pragul unui asezamant.

Ronda - puente nuevo6

Puente Nuevo este este cel mai mare dintre cele trei poduri care traverseaza orasul si principalul punct de atracție. Inalt de aproximativ 100 de metri, Puente Nuevo desparte orasul vechi de cel nou si nu cred ca gresesc daca spun ca este si cel mai frumos loc din Ronda.

Daca privesti cu atentie podul, vei observa deasupra arcului din mijoc o fereastra. Aceasta duce spre camera care in trecut servea drept inchisoare si loc de tortura. In timpul razboiului civil din Spania, rivalii capturati erau aici schingiuiti sau pur si simplu aruncati de la fereastra.

Ronda-puente nuevo22 (1)

Ca sa poti privi Puente Nuevo in toata spledoarea, trebuie sa cobori la baza lui. Acolo se afla un punct de belvedere care insa nu e semnalizat.

Totusi, daca te vei lasa condus de intuiție il vei gasi usor. Traverseaza podul si intra pe prima straduta care face dreapta. Aceasta te va duce spre o zona cu scari, pe care daca le vei cobori, vei ajunge la locul potrivit.

Odata ajuns acolo, mai intai te vei minuna de cat de spectaculoasa e privelistea. Vei admira cascada pe care raul Guadalevin o face la baza podului, apoi, dupa cateva fotografii cu greu te vei hotari sa-ti intorci privirea si sa faci cale intoarsa.

Ronda-puente nuevo2 (1)

Daca vrei sa te pierzi intr-un labirint de strazi inguste, ticsite cu muzee de tot soiul, case ale fostilor nobili, buticuri cu produse artizanale si manastiri, atunci Orasul Vechi e pentru tine. Ronda medievala mi-a placut cel mai mult (dupa ce treci Podul Nou). Am vazut-o dimineata devreme, imediat dupa rasaritul soarelui, cand nu vezi picior de turist pe strada ci doar locuitori zambitori si binevoitori care iti ureaza prieteneste buen dia! La tot pasul poti admira si magazinele traditionale ce fac deliciul turistilor.

Ronda -bar Ronda - shop

Pont: In Plaza de Toros e si un Info Point – Oficina de turismo, cum spune spaniolul – de unde poti lua gratuit o harta a orasului si poti primi sfaturi pretioase de la fetele de acolo.

Ronda e un oras medieval, plin de sarm ce te cucereste cu cat petreci mai mult timp acolo. Dar, il lasam in urma pentru ca urmeaza Setenil de las Bodegas (vezi impresii aici) ca urmatoare oprire in periplul nostru andaluzian.