Aruba este o insula absolut mirifica, micuta si cocheta si cu o puternica influenta americana in tot ce inseamna arhitectura, masini, oameni si lanturi de magazine sau restaurante.

Daca Jamaica avea acea autenticitate inconfundabila, Aruba parca este o parte din SUA, dar intr-un cadru natural absolut incantator, cu plaje late, nisip fin ca si in Domincana sau Zanzibar dar si oameni care stiu sa faca turism.

Aruba -1

Si cea mai buna dovada e mini-oraselul dezvoltat in zona portului
Oranjestad, capitala insulei, si axat pe magazine pentru toate gusturile, de la suveniruri la bijuterii, un mall, restaurante si o zona teoretic de tax free ce ar putea sa para tentanta pentru vizitatori. Preturile in schimb, erau normale si nu chilipiruri cum s-ar putea crede 🙂

Aruba -2

Ah, si ce mi-a placut maxim e motto-ul lor si nelipsita inscriptie inclusiv pe placutele de inmatriculare la masini : One happy island !……cum ai putea descrie mai bine si mai sintetizat starea de spirit a locuitorilor?

Aruba -4

Aruba este considerata poate cea mai bogata insula din arhipelagul Caraibelor. Este o insula care are partea vestica formata dintr-o plaja de nisip alb plina de palmieri care dau o savoare deosebita regiunii pline de hoteluri renumite.

Cealalta parte este un tarm stancos, unde se sparg valurile creeind feerii de nuante de albastru si alb.

Aruba -5

In luna iunie insula este tot timpul sub influenta curentilor de aer care matura intreaga insula, creand un vant interminabil. Noroc cu caldura de la tropice ca se obtine un climat extraordinar de placut. Poate de aceea este o insula in care oamenii bogati si-au investit banii in afaceri imobiliare, nivelul de trai fiind unul ridicat mai ales in comparatie cu zona Caraibelor de Est, vizitate cu un an in urma, unde lucrurile erau diametral opuse.

Aruba -3

Aruba are temperatura medie anuala a aerului de 30 grade Celsius iar a apei marii 24 grade Celsius. Deci, in orice perioada a anului este excelent de vizitat. Situata la 50 km nord de granita dintre Columbia si Venezuela, insula este o oaza de liniste, in afara ariei de formare si manifestare a uraganelor.

Circa trei sferturi din economia nationala a Arubei este formata din incasarile din turism sau din activitati legate de aceasta ramura. Cei mai multi vizitatori ajung aici din Statele Unite (mai ales din Nord-Est) dar nu putini sunt turistii veniti aici din America de Sud sau chiar din Olanda.

Aruba - port

Plajele din Aruba sunt principalul motiv pentru care turistii vin aici. Eagle Beach spre exemplu este o superba intindere de nisip alb si curat, o plaja fabuloasa ce ar putea fi folosita oricand drept reclama pentru arhipelagul Caraibelor. Insa nici Manchebo Beach nu se lasa mai prejos iar aici apusurile de soare sunt absolut incredibile creand cea mai romantica atmosfera posibila. Iar daca va place sa inotati, Palm Beach ofera conditiile ideale: apa nu foarte adanca si mereu linistita, nisip alb de cea mai buna calitate si servirea ireprosabila din partea localurilor aflate langa plaja.

Aruba -palm beach1

Noi am optat pentru Eagle beach si nu am regretat 🙂

Iar timpul liber pe care nu il petreceti la plaja il puteti folosi pentru a explora numeroasele atractii de pe insula. Desi nu este tocmai mare, Aruba ofera un teren de golf, mai multe terenuri de tenis, o ferma de echitatie, un circuit de karting si un remarcabil casino, ultimul amplasat in cadrul complexului Hyatt Regency Aruba.

Aruba -eagle beach1

Aruba ofera oportunitati foarte bune pentru amatorii de scuba diving. Aici recifurile si epavele scufundate sunt tot atatea oportunitati pentru pasionatii marii de a descoperi lucruri noi si fascinante. Iar dintre epavele din zona, Antilla este cea mai cunoscuta. Vasul a navigat sub pavilion german si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial s-a scufundat in largul coastelor insulei Aruba.

Aruba -eagle beach

Iar daca va intereseaza istoria, Muzeul National de Arheologie al insulei va poate oferi o imagine extraordinara a evolutiei omului pe aceste meleaguri. De la un schelet vechi de mii de ani la artefacte ceva mai ”noi”, The National Archaeological Museum of Aruba are printre exponantele sale suficiente motive pentru a trece pe aici macar odata.

Aruba -palm beach

Apoi nu ratati o vizita la Farul California care a fost denumit dupa un vas care s-a scufundat cu cativa ani inaintea construirii acesteia, imaginea fiind pitoreasca.

Parcul Arikok si ferma de fluturi iarasi ofera o imagine asupra florei si faunei din Aruba.

Aruba -cruise ship

Haideti sa va spun cate ceva si despre transport. Se poate merge cu taxi sau autobuzele locale, cu o retea bine pusa la punct si cu terminalul aflat vizavi de port. Costul unei calatorii este 2.5$ si se poate opta pentru un card cu 2 calatorii care arata cam asa:

Aruba - bus card

In timpul zilei daca nu optati pentrut plaja, va recomand sa inchiriati un jeep care nu e foarte scump (dar nici cel mai modern :)) si sa explorati insula.

Aruba -4

Daca aveti vreodata ocazia sa ajungeti in Aruba, mergeti, nu aveti ce regreta.