Porto era urmatoare oprire in periplul lusitano-spaniol al verii 2018. Lasam Lisabona (vezi impresii aici) in urma si dupa o scurta oprire la Fatima (vezi impresii aici) ajungem si in orasul vinurilor, Porto.

Imaginea primordiala ramasa pe retina turistului dupa o vizita la Porto este cea a fluviului Douro, in al carui estuar este asezat orasul, si a celor sase poduri spectaculoase care il traverseaza. In minte insa, pentru cei mai multi vizitatori , numele celui de-al doilea oras ca marime al Portugaliei ramane asociat cu cel al celebrului vin obtinut in micile podgorii de pe Valea Douro.

Porto -ponte louis I3 Porto -ponte louis I1

Porto este al doilea oras ca marime al Portugaliei. In jurul anului 200 i. Hr., la gura de varsare a raului Douro in Oceanul Atlantic, romanii au pus bazele unei colonii comerciale pe care au numit-o Portus Cale (Cale Port). De aici originea numelui national, Portus Cale s-a transformat in Portucale si apoi in Portugalia. Porto s-a dezvoltat datorita acestui port natural si timp de cinci secole a fost sub stapanire maura.

Porto -ribeira2 Porto - street

Abia in anul 1139 Alfonso Henrigues obtine o importanta victorie impotriva maurilor dupa secole de ocupatie. Adevarata afirmare a orasului Porto a venit abia in epoca marilor descoperiri geografice sec XV-XVII. O figura emblematica in istoria orasului este Printul Henric Navigatorul, care nu stiu de ce a fost numit asa, pentru ca se pare, nu a facut nicio calatorie, dar a avut un rol foarte important in proiectarea de noi tipuri de corabii foarte necesare comertului maritim aflat intr-o continua dezvoltare.

Construirea si dezvoltarea orasului se datoreaza si comertului cu vinuri care s-au produs in Porto inca de pe vremea romanilor. Secole la rand s-au produs vinuri obisnuite dar in anul 1860, un comerciant britanic, cautand o metoda de a-i imbunatatii capacitatea de conservare, a amestecat vinul cu o bautura spirtoasa. Cumparatorii englezi au fost foarte incantati de aceasta combinatie si astfel s-a creat celebra bautura dulce si tare. Dupa inspirata inovatie, vanzarile au crescut foarte mult, la fel si productia, iar comerciantii au infiintat in partea de sud a orasului, numita Vila Nova Gaia, uriase spatii de depozitare a vinului de Porto.

Porto - wines

Vinul de Porto a fost pentru multa vreme mult mai faimos decat orasul, asta pana in anul 1994, cand Porto a fost desemnat capitala culturala europeana. Acesta desemnare a dus la o crestere semnificativa a numarului de turisti.

Avand doar o zi pentru a vizita orasul, am incercat sa fim cat mai eficienti. Am avut noroc ca obiectivele sunt destul de concentrate, iar distantele sunt scurte. Noi am ales sa mergem pe jos, ca sa simtim pulsul orasului cu atat mai mult cu cat cazarea era practic la km 0 al orasului. Din punct de vedere turistic, Porto are de toate, in primul rand clima blanda mediteraneana, istorie, cladiri in toate stilurile arhitectonice, stradute inguste si abrupte, relief, azulejos, poduri. Dar lasand atractiile la o parte, Porto este un oras viu, plin de viata, un oras care munceste. Pe langa productia celebrului vin, de aici se exporta si conserve de sardine, lemn de pluta iar in ultimii ani s-a dezvoltat mult si industria textila. Locuitorii au chiar o zicala: Porto munceste, Braga se roaga, Coimbra studiaza iar Lisabona cheltuieste” :)))

Porto -ribeira3

Am inceput vizita din Porto cu Ribeira care este cartierul de pe malul raului Douro. Daca centrul administrativ al orasului este in Praca da Liberdade, inima este in Ribeira, pe malul raului Douro. Zona este foarte pitoreasca, cladirile s-au construit pe terase sapate in roca tare de granit a malului. Cum sunt construite asa pe niveluri, casele colorate par ca se pravalesc in apa. Ribeira, cartierul cel mai pitoresc si turistic al orasului, a fost declarat în 2011 parte a Patrimoniului Cultural UNESCO.

Se Cathedral a fost construita pe cel mai de sus nivel, asa cum ii sta bine celui mai important locas de cult al orasului. Turnurile ei gemene, patrate, se vad de oriunde te-ai afla. Constructia, a inceput in jurul anului 1110 si a fost definitivata in sec al XIII-lea, ceea ce o plaseaza printre cele mai vechi monumente din Porto.

Porto - se cathedral1 Porto - Se cathedral

Sunt cateva lucrari care atrag atentia oricarui vizitator: Capela Juramantului Sfant, altarul de argint de dimensiuni uriase lucrat din bucati de catre renumiti argintari portughezi (1862), Statuia Fecioarei Maria, protectoarea catedralei, cele sapte panouri de azulejos care ilustreaza Cantarea Cantarilor a lui Solomon si viata Fecioarei Maria, Capela Sf Ion si Statuia Maicii Domnului din Batalha.

Lipit de Catedrala este Paco Episcopal iar peste drum Museu de Arte Sacra e Argueologia, tot in piata mica se mai afla si Igreja dos Grilos,  o bisericuta frumosa.

Porto - bridges Porto - church1

Dupe atatea cladiri istorice si biserici am luat-o la vale spre rau pe o straduta ingusta plina de case colorate, unele mai scorojite, altele in diferite etape de renovare, pana in Praca da Ribeira. Piata este destul de mica, plina de cafenele, magazine, tarabe, dar privelistea pe care o ofera asupra raului Douro, a Ponte Dom Luis I, a cartierului vinului de Porto, Vila Nova de Gaia, sau mai simplu Gaia, te lasa fara cuvinte. Cel mai frumos peisaj urbanistic al orasului este aici, de-a lungul raului Douro.

Porto -Louis bridge Porto - houses

Sase poduri leaga cele doua maluri ale raului, dar dintre toate Podul Dom Luis I se remarca prin maiestuozitatea arhitecturii. Podul a fost construit de Teophile Seyring, un partener a lui Gustave Eiffel, de altfel asemanarea cu turnul din Paris este izbitoare. Inaugurat in anul 1886, podul a fost la aceea vreme o minune a tehnicii si cel mai mare pod metalic in arc din lume. Intre timp, lucrurile s-au mai schimbat, au mai aparut si altele.

Porto -ponte louis I

Are doua etaje, ambele pietonale, primul aflat la 10 m inaltime, al doilea la 67 m. Pe etajul superior circula metroul, care iese din pamant si traverseaza Douro iar cel inferior este deschis traficului auto.

Porto - bridgesPorto - gaia

Pe o parte malul terasat cu casute, cupole de biserici, cu cheiul plin de restaurante, de turisti si localnici, pe de alta parte Gaia cu cramele zecilor de companii producatoare de vin, cu telefericul, cu barjele cu panze cu care se transporta candva butoaiele, iar dedesubt Douro, cu barcute pline cu turisti in orice moment al zilei.

Daca ideea unui tur la o crama nu va atrage, va puteti relaxa la un pahar de Porto sau de altceva la una din terasele insirate pe ambele maluri ale fluviului Douro. Sau puteti face o croaziera cu vaporasul ori cu rabelos, vase cu panze folosite pe vremuri pentru transportul butoaielor de pe Valea Douro pana la Gaia, transformate acum în ambarcaţiuni de agrement.

Nu uitati de Rua Santa Caterina,  strada principala din Porto, plina de magazine de lux, restaurante, cafenele. Aici se afla si cea mai veche cafenea din Porto, Majestic Caffe, la care coada era interminabila datorita faimei.

Porto -majesctic caffe Porto -majestic caffe1

 

Daca timpul va permite, nu uitati sa includeti in traseul vostru si :

  •  Praca do Infante Don Henrigue unde se afla Palacio da Bolsa si biserica cu cel mai opulent interior din Porto, Igreja de Sao Francisco. Palatul Bursei este o cladire in stil neoclasic construita in sec al XIX-lea de catre Asociatia Comerciala a orasului. Faptul ca acest asezamant, se afla in imediata vecinatate a bisericii Sao Francisco este pentru ca in anul 1832, manastirea Sf Francisc din care a facut parte si biserica, a ars iar ruinele ei au fost donate de catre Regina Maria a II-a comerciantilor din oras care au construit acesta cladire impozanta.
  • Despre Igreja de Sao Francisco va pot spune ca are exteriorul in stil gotic si baroc  iar in interior este opulenta si bogata in decoratiuni poleite. Cat aur s-a folosit pentru un asemena decor nu se stie cu exactitate. Cantitate variaza de la 200 kg la 600. Altarul, tavanele boltite, peretii, stalpii si capelele, sunt acoperite cu sculpturi in lemn suflate cu aur (talha dourada) reprezentand motive florale, in special trandafiri, frunze, fructe, animale.
  • Praca da Liberdade este centrul administrativ din Porto, locul unde se intampla cam toate lucrurile importante din viata orasului. Ea se invecineaza la nord cu cu Praca Humberto Delgado unde se afla primaria, Camara Municipal de Porto. Ambele piete sunt flancate de sedii de banci, de cladiri cu arhitecturi superbe, sedii de firma, aici au loc evenimente culturale, politice, demonstratii si proteste, focurile de artificii de Anul Nou. Aici se sarbatoresc victoriile echipei FC Porto si cel mai mare festival anual al orasului Festa de Sao Joao.

Porto - santa caterina street

  • Torre dos Clerigos (Turnul Clericilor) este unul din simbolurile orasului, ca si biserica cu acelasi nume, a fost construit de arhitectul italian Niccolo Nasoni intre 1754-1763. Este cea mai inalta turla din Porto, are o inaltime de 76 m si 225 de trepte care se pot urca pentru a admira orasul de sus. Atentie la programul de vizita, multe din bisericile si muzeele din Porto au o pauza la pranz de 2-3 ore. In perioada verii, turnul se poate vizita intre orele 10-12 si 14-19.
  •  Livraria Lello e Irmao, pe care trebuie neaparat s-o vedeti daca ajungeti in Porto. Un motiv bun pentru noi sa revenim 🙂 Libraria este intr-o cladire foarte frumoasa, in stil art nouveau, a fost construita in anilor 1900, cand in Porto existau un numar foarte mare de librarii. Pentru ca erau multi, intre librari a aparut o competitie, cine are libraria cea mai frumosa si atrage cei mai multi clienti. E clar ca cei de la libraria Lello au reusit sa construiasca un local superb, aflat astazi in topul celor mai frumoase librarii din lume. Interiorul este fabulos, tavane din vitralii, multi stalpi din lemn sculptati, decoratiuni extravagante, basoreliefuri din bronz cu scriitori portughezi, multe carti dar piesa de rezistenta a librariei este scara care leaga parterul de cele doua etaje ale cladirii. Aici s-a filmat o scena pentru un film din seria Harry Potter.
  • plimbare cu tramvaiul 22

Porto -tram22

Si pentru ca era ultima noastra zi in Portugalia, am incercat sa tragem cateva concluzii la intrebarea clasica :

Merita vizitata Portugalia?

La aceasta intrebare ma grabesc sa raspund cu un DA mare. De ce ?

Pentru ca Portugalia reprezinta o destinatie extrem de ofertanta:

– peisaje variate, de o frumusete incredibila: coline acoperite cu paduri de stejari de pluta, zona muntoasa din nord, tarmul stancos de la Cabo da Roca, plajele minunate din Algarve, Valea Douro, panoramele fluviilor Tejo si Douro vazute din miradouros

– monumente religioase extraordinare: Manastirea Fatima , Mosteiro dos Jerónimos , complexele de la Batalha, Bom Jesus do Monte

– muzee interesante:

– orase cu traditie: Lisabona, Porto, Coimbra, Evora

– mici localitati pitoresti: Sintra, Obidos, Aveiro, Cascais

Porto -rua santa caterina

Si enumerarea poate continua, fiecare element putand fi adaugat pe lista de argumente pro.

Ce altceva ar mai putea pleda in favoarea alegerii Portugaliei ca destinatie de vacanta?

– preturile rezonabile la cazare si mancare: Portugalia e una din „rudele sarace” dintre mai vechii membri ai UE iar tarifele practicate de hoteluri si restaurante reflecta puterea de cumparare mai scazuta a portughezilor. Desi , in Andaluzia totul era mai ieftin decat in Lisabona sau Porto

– infrastructura buna: soselele si autostrazile bine intretinute permit deplasarea rapida si in siguranta iar in interiorul oraselor mari (Lisabona si Porto) transportul public este extrem de eficient

– amabilitatea localnicilor reprezinta intotdeauna un aspect important intr-o calatorie, singurul punct negativ la acest capitol fiind necunoasterea altor limbi straine

– ambianta generala: atmosfera relaxata si prietenoasa este un mare atu de care se bucura aceasta tara

– zborurile acesibile

– pentru cei dornici sa cunoasca mai bine tara, luna iunie este o perioada buna, atat in privinta temperaturilor, cat si pentru distractia de Sf. Anton (12 iunie) din Lisabona, in timp ce Sf. Ioan este sarbatorit cu mare fast pe 23-24 iunie in toata Portugalia; pentru o vacanta pe litoral as miza totusi pe august, cand sansele de a face baie in mare sunt cele mai mari

Si cum puteam incheia circuitul lusitan decat cu Obrigado Portugal !