Brindisi este unul din cele mai importante porturi ale Italiei, dar si un oras cu cateva obiective turistice interesante, avand numeroase biserici din sec. XIII-XIV.
Ajungem in Brindisi (detalii aici) venind de la Venetia (vezi impresii aici) si suntem fascinati inca din port de cat de cochet este orasul din regiunea Apulia.
Brindisi ne-a intampinat cu o temperatura tipic mediteraneana si cu multa forfota in zona portului. Probabil ca si ora pranzului a animat zona pentru ca foarte multi comercianti si ghizi locali incercau sa isi creeze o afacere in ziua aceea.
Pe de alta parte, si pe copii i-am luat greu de la piscina unde se jucau de zor si nici nu au realizat cand am ancorat. Ca o precizare, apa piscinelor e schimbata zilnic si este apa din Mediterana. Dar temperaturile ridicate o fac sa se incalzeasca foarte repede si sa fie placuta chiar de la primele ore ale diminetii.
Fiind usor accesibil pe jos, am pornit trecand pe langa Monumentul Marinarilor, situat peste canal mergand spre Piazza Duomo si Catedrala. Evident ca nu la fel de impunatoare ca cele din Milano 🙂 (vezi impresii aici)
Stradutele inguste si piatetele tipic italinesti erau tot mai aglomerate cu turisti. Dar, temperatura ridicata si mai ales lipsa brizei in ciuda apropierii de apa, faceau ca localnicii sa fie aproape inexistenti.
Castelul Brindisi arata ca o fortareata, dar datorita faptului ca in ea este o institutie publica, vizitarea castelului nu este o optiune.
Mergand pe malul apei si bucurandu-ne de briza generoasa ajungem din nou la vas. Desi initial planificasem sa mergem la plaja, undeva la 1h de oras, temperatura de afara si faptul ca trebuia sa mergem cu transportul in comun ne-au schimbat planurile. Plus ca, am cedat preferintei copiilor de a sta la piscina. Sincer vorbind, si noi de-abia asteptam sa ne racorim 🙂
Plecarea din port ne ofera ocazia unor noi imagini spectaculoase. Semnalul sonor inseamna 5 sunete lungi si destul de asurzitoare. Dar care devin o obisnuinta 🙂
Si, specific vasului Musica, fiecare plecare din port era insotita de o melodie anuntata si dedicata de capitan tuturor celor de pe vas. Nu imi amintesc o practica similara pe Fantasia (vezi impresii aici), dar oricum e o idee interesanta.
Programul vasului de croaziera pentru ziua a doua, Brindisi:
Excursiile prezentate sunt cele optionale organizate de MSC.
Ca si concluzie, Brindisi este un orasel specific zonei, cu mult sarm si personalitate.
Leave a Reply