Cascada Cailor era ultimul nostru obiectiv din excursia de Rusalii din Maramures, unde revenim de fiecare data cu placere (vezi impresii din excursiile anterioare). Lasam in urma experienta plimbarii cu Mocanita (vezi impresii aici) si pornim spre Borsa.

Cascada Cailor este una dintre cele mai inalte cascade din Romania, fiind situata in Muntii Rodnei. Lasam in urma Viseu de Sus si pornim spre Borsa. Drumul este in proces de reabilitare motiv pentru care cei 32 km ii parcurgem in 45 de minute datorita semafoarelor ce impanzesc soseaua.  La aproximativ 4 km de iesirea din oras, mergand pe un drum care serpuieste printre muntii impaduriti, pe dreapta apare Complexul Borsa.

Cascada Cailor - family

Coboram de pe drumul principal la dreapta, si urmam soseaua, in stare destul de buna, tinand stanga pana la cladirea de unde se ia telescaunul. Pentru a ajunge la cascada drumul se parcurge in doua etape: prima etapa se urca cu telescaunul cam 20 de minute dupa care drumul trebuie parcurs pe jos cam 30-40 de minute.

Cladirea telescaunului este amplasata intre mai multe hoteluri si este usor de recunoscut deoarece este singura vopsita in verde deschis. Lasam masina in parcare si cumparam biletele pentru telescaun. Langa casa de bilete este un mic bar de unde se pot cumpara diferite bauturi, racoritoare sau „incalzitoare”.

Pentru un adult biletul, pentru o urcare, costa 15 RON. Ai posibilitatea sa cumperi bilet doar pentru urcare sau, a doua varianta, si pentru urcare si pentru coborare, caz in care biletul costa 30 RON. Pentru copii biletul este la jumatate de pret.

Cascada Cailor - tarife

Trecem in lateralul cladirii si acolo un angajat ne ajuta sa urcam pe telescaun, si aventura incepe spre incantarea copiilor! Urcam muntele, cu viteza relativ mica, fara sa simtim vantul.

Un video cu urcarea poate fi vizionat pe canalul nostru de Youtube.

Pe dreapta este o culme muntoasa iar in spatele nostru se vede panorama vaii din care tocmai urcam. Muntele pe care urcam cu telescaunul este plin de pomi dar pe traseul telescaunului, sub acesta, locul a fost defrisat rezultand o pajiste alpina, mai mult lunga decat lata, flancata de copaci. Jos, pe partea stanga, se vede o stana iar pe dreapta, linistite si melancolice, paste o cireada de vaci.

Cascada Cailor - telescaun

Ajungem sus iar pe ultimul stalp scrie cifra 25. Deci sunt 25 de stalpi. Un angajat ne ajuta sa coboram de pe telescaun.  Dupa cateva poze cu privelistea incantatoare, pornim voiniceste pe singurul drum existent care pleaca dinspre cladirea telescaunului, o poteca de pamant, spre Cascada Cailor.

Aici, langa punctul terminus al telefericului, copacii lipsesc si suntem in camp deschis, vantul sufland destul de tare. In stanga este o stana, care pare parasita iar pe dreapta o cladire a salvamontului. Cam dupa 200 de metri de mers, pe dreapta, este un panou indicator si inca unul, informativ, care ne prezinta fauna zonei. Citind pe panoul informativ, aflam ca frumoasa cascada se afla in Rezervatia Piatra Rea, pe versantul predominant nordic al Muntilor Rodnei, poate mai precis, chiar pe muntele a carui nume sta la obarsia numelui rezervatiei: Muntele Piatra Rea.

Cascada Cailor - salvamont

Poteca se ramifica si amandoua traseele formate „intra” in padure. Unul din trasee porneste in sus pe munte si urmandu-l se ajunge relativ usor, cam in 30 de minute, la Platoul Stiol. De la platou, daca se doreste a se ajunge la cascada, drumul este destul de dificil fiind recomandat doar celor experimentati. A doua poteca, porneste usor in coborare si duce direct la cascada, dupa un drum de aproximativ 30 – 40 de minute, depinde de viteza grupului care se deplaseaza, care viteza depinde de varsta, sanatate, componenta, echipament, etc.

Cascada Cailor - potecaCascada Cailor - drum

Continuam pe poteca ce merge usor in jos, spre cascada, aceasta fiind mai lata, aproape ca un drum, pe care incape o masina. In padure este mai placut deoarece vantul este oprit de copaci. Practic, la dus, intregul drum este o coborare pe alocuri abrupta, iar la intors, o urcare care pare ca nu se mai termina 🙂

Marim pasul. Coboram de o buna bucata de vreme, iar drumul, in continuare, face o curba stransa la dreapta si trece peste un suvoi de apa care coboara de undeva, de sus, dintre copaci. Mai mergem cam 200 de metri si la un moment dat auzim voci de oameni si caderea de apa a cascadei care se si vede, undeva in dreapta. Am ajuns!

Cascada este intr-adevar spectaculoasa. Caderea de apa porneste de undeva din varful muntelui iar pentru ca creasta muntelui este invaluita in ceata fina a norilor, ai impresia ca apa cade din ei. Apa cade in mai multe trepte, trei fiind la numar cele mai importante, pe o portiune stancoasa a muntelui, in stanga si in dreapta caderii de apa crescand vegetatie alpina si copaci.

Cascada Cailor - view

Inaltimea cascadei este de aproximativ 100 de metri iar cele trei trepte principale, de cadere, sunt de 40m, 20m, 40m, chiar si aceste masuri, demonstrand ca avem inaintea ochilor o creatie a naturii ce se doreste a se apropia de perfectiunea frumusetii.

Ca orice cascada care se respecta si care are statutul de „cea mai cea” are si ea o… adica mai multe legende. Toate sunt frumoase si au farmecul si misterul lor, astfel ca merita toate mentionate:

Prima legenda despre Cascada Cailor spune ca pe Muntele Piatra Rea pasunile erau foarte multe iar iarba grasa si deasa indestula animalele care o pasteau. Morosenii, a caror fala se masoara printre altele si in frumusetea cailor pe care-i au in gospodarie, isi duceau frumoasele copitate la pascut pe inverzitele si grasele pajisti. Dar, acolo unde este hrana din belsug sunt si pradatori iar unul dintre cei care dadeau tarcoale, cailor veniti la pasunat, era un urs mare si fioros care, din cand in cand, se mai infrupta cu cate un cal ce pastea linistit. Este greu de aflat de ce morosenii au lasat ursul sa le prade caii, neluand nici o masura pentru a-l opri . Cert este ca ursul, nestingherit de nimeni, si-a continuat treaba lui de urs carnivor, infruptandu-se cu frumoasele erbivore.

Cascada Cailor - view3

Intr-o noapte,  ursul infometati a dat navala, fara mila, intr-o herghelie de cai care innopta undeva pe langa peretele stancos pe care se pravale astazi apa. Caii speriati au luat-o la fuga si intuneric fiind, multi au cazut in prapastie, gasindu-si, in mod tragic, sfarsitul. Se spune ca vreo 20 de cai ar fi trecut atunci in nefiinta. Dupa acea zi, tulburator de nefericita, localnicii au botezat caderea de apa cu numele de Cascada Cailor, muntele cu numele de Muntele Cailor, paraul a devenit Paraul Cailor iar locul de unde porneste apa a primit numele de Podul Cailor.

A doua legenda despre Cascada Cailor, cu un indice mai mic de credibilitate, spune ca, in vremuri de demult, pe cand tinuturile morosenilor erau ravnite de neamuri cotropitoare, gen turci, tatari, etc., o herghelie de cai, urmarita fiind de o ceata de inamici care doreau sa puna mana pe ei deoarece erau strasnic de frumosi, impresurati fara de scapare, s-a aruncat de pe stanca cea inalta in prapastia adanca pentru a nu cadea in mainile strainilor, lucru stiut ca atasamentul cailor fata de stapanii lor, pe acele vremuri, era neasemuit zilelor noastre. Din lacrimile morosenilor care si-au plans frumosii cai, se spune, ca s-a format apa ce se pravale la vale de pe stanca uriasa iar in anii care au urmat, la o anumita data a calendarului, morosenii veneau cu familiile la stanca cea inalta si jeleau pierderea tovarasilor dragi, aruncand, intr-un ritual de ei stiut, cu flori in apele paraului. Celor care se aflau pe-acolo le povesteau cum a fost cu cotropitorii, tatari, turci, unguri, ii „bagau pe toti la gramada”, si cat de viteji si devotati au fost caii lor mult iubiti. De la aceasta legenda se spune ca s-ar trage numele cascadei.

Cascada Cailor - view1

A treia legenda despre Cascada Cailor, a carei indice de credibilitate este si mai mic, spune ca pe acele meleaguri, s-ar fi intors, de pe lumea cealalta, o herghelie de cai, greu de spus daca „in carne si oase” sau numai spiritul lor asemenea unor fantome, care inainte si-ar fi gasit tragicul sfarsit in adanca rapa. Modul in care au murit acei cai-fantoma a ramas ascuns pana in zilele noastre si probabil va ramane ascuns in continuare, pentru multa vreme de-acum in acolo. Ce s-a intamplat cu ei, unde s-au dus, ce-au facut, este greu de precizat, izvoarele istorice, despre aceasta poveste, ramanand secate pana in zilele noastre.

Cam astea ar fi cele trei legende care au dus la botezul locului cu un nume care are legatura cu cai, de remarcat fiind ca in toate, bietele animale, si-au gasit sfarsitul tragic cazand in nemiloasa prapastie, fie gonite de un urs raufacator, fie haituite de o natiune care ne-a vrut raul noua ca neam, fie din motive de nimeni stiute.

Zabovim mult timp admirand frumoasa cadere de apa. Locul este impanzit de turisti care se intrec in a realiza fotografii cat mai spectaculoase, catarandu-se cat mai sus si in locuri cat mai inedite, unele chiar periculoase.

Pornim inapoi spre telescaun, de data aceasta drumul fiind in urcare. Dupa un urcus care parea ca nu se mai termina, epuizati, transpirati si rosii in obraji, ajungem in sfarsit la telescaun.

Cascada Cailor - telescaun1

Ajungem jos dupa o coborare lina si pe o vreme excelenta.

Bine de stiut daca vrei sa mergi la Cascada Cailor:

– Pantofi de mers pe munte sau pantofi sport;

– Imbracaminte lejera si recomandat ar fi jacheta din material wind-proof;

– Apa de baut;

– Telescaunul este pus in functiune doar daca sunt 15 turisti sau mai mult;

– Ultima cursa a telescaunului este la ora 17.00. Dupa aceea, cei ramasi sus, vor trebui sa coboare pe jos la baza muntelui. Atentie, in acest caz, sa va programati timpul astfel incat sa coborati cat afara mai este inca lumina;

– Daca doriti sa coborati pe jos de la cascada, informati-va, de pe internet, cand apune soarele in ziua respectiva si incercati sa ajungeti la baza muntelui cu o jumatate de ora inainte de ora la care apune soarele.

Cascada Cailor este spectaculoasa atat vara cat si iarna si merita vizitata atat de cei ce iubesc natura, muntele dar si de catre turistii ocazionali ce ajung in zona. Inca o dovada ca Romania este deosebit de frumoasa !