In timpul sederii in Portugalia nu puteam rata o excursie la Fatima unde lumea crestina, catolica in special, merge in pelerinaj, netinand cont de anotimp si vremuri… Cu atat mai mult cu cat plecam din Lisabona (vezi impresii aici) si ne indreptam spre Porto, in periplul nostru lusitan.

Cum ajungi la Fatima din Lisabona

Din Lisabona sunt pana la Fatima 128 km prin autostrada A1.

Din Porto, cel de-a doilea oras ca marime din Portugalia, sunt pana la Fatima nu mai putin de 196 de kilometri pe autostrada A1.

Avand masina inchiriata, am ajuns relativ simplu iar parcarile ample si multiple de langa manastire a facut facil accesul si parcarea. Nefiind nici zi de sarbatoare sau un eveniment deosebit, parcarile erau aproape goale dar ele devin neincapatoare la diferite evenimente sau slujbe organizate la Fatima.

Din Lisabona spre Fatima cea mai comoda şi eficienta modalitate de transport este autobuzul. Compania Rede Nacional de Expressos asigura curse destul de dese, peste 25 pe zi, intre cele doua localitati. Detalii se pot obtine aici. Nu este recomandat sa folositi trenul, deoarece statia acestuia este la vreo 20 km distanta de oras, iar transferul cu taxiul ar fi destul de costisitor.

Despre istoricul asezarii

In anul 711 trupele arabe ale lui Tarik au trecut Gibraltarul si au cucerit Peninsula Iberica. Califatul prosper a inceput insa sa decada prin sec. XV. In 1158 Goncalo Herminques cunoscut si sub numele de “mancatorul de mauri” a luat ostatic un grup masiv de arabi. Printre ei se afla o tanara frumoasa numita Fatima.

Fatima9

Cum ratiunile inimii nu cunosc alte judecati Goncalo si Fatima s-au iubit, aceasta din urma imbratisand de dragul tanarului Goncaolo credinta crestina. Astfel primul rege portughez Alphonse Henri, le-a binecuvantat casatoria. Din pacate la numai cativa ani distanta in timp, Fatima s-a imbolnavit si a murit. Goncalo s-a calagurit. Mica asezare in a carei biserici Goncalo a depus trupul iubitei sale sotii a primit numele de Fatima. Alaturi, lipit de satul uitat de lume, ramas in inima lui Goncalo se afla si mica localitate Ajustel unde se vor intampla minunile cunoscute in anii nostri ca fiind – minunile de la Fatima.

Biserica Maicii Domnului, unul dintre locurile de rugaciune sacre pentru romano-catolicii din intreaga lume este considerata totodata una dintre cele mai mari manastiri romano-catolice din lume.

Fostul satuc situat la cca 120 km. nord de Lisabona in districtul Santarem-Portugalia centrala are acum cca 10000 locuitori si zeci de hoteluri care adapostesc miile de pelerini veniti din toata lumea.

Despre minunile de la Fatima

Legenda spune ca in 13 mai 1917, trei copii- fratii Jacinta de 7 ani, Francisco Marto de 11 ani, precum si prietena si verisoara lor Lucia dos Santos de 10 ani erau cu oile la pascut pe imasul Cova da Iria – Grota sf. Irina.

Fatima17

Cu un an inainte Lucia, copila crescuta in credinta si rugaciune intr-o familie modesta dar credincioasa a fost prima care a zarit-o pe Maica Domnului, in timp ce fusese trimisa de parintii ei cu oile la pascut. De fapt, numai despre ea se spune ca intra direct in vorba cu Maica Domnului, ceilalti doi copii, participand numai la miracolul acesta. Au fost surprinsi de un fulger insotit de o lumina puternica  in cadrul careia au vazut-o pe “Doamna din lumina”. Aceasta le-a spus copiilor sa revina in acelasi loc pe 13 ale fiecarei luni si sa se roage. Luna urmatoare pe data de 13, copiii insotiti si de alte persoane s-au intors, au ingenunchiat langa un maslin dialogand cu o umbra pe care ceilalti oameni nu o puteau zari. In final s-ar fi auzit un zgomot, apoi un nor s-a asezat deasupra maslinului.

Pe data de 13 ale lunilor urmatoare, credinciosii si curiosii au venit in numar tot mai mare, de fiecare data, fiind remarcat norul de deasupra maslinului. Fetita Lucia dos Santos ar fi spus ca “Doamna din lumina” a promis un miracol pe 13 octombrie 1917. Aceasi legenda spune ca pe 13 octombrie 1917, pe o vreme ploioasa, peste 70000 de oameni au venit sa vada miracolul promis. Atunci se spune ca Doamna din lumina ar fi aparut copiilor pentru ultima data, iar norii si ploaia s-au risipit imediat dupa disparitia ei. Oamenii au povestit apoi ca soarele aparut pe cer sub forma unui disc argintiu s-a rotit aruncand raze multicolore in 3 cicluri consecutive, totul durand circa 10 minute. Asa s-a ridicat aici o biserica de pelerinaj pentru credinciosi. In toata aceasta perioada biserica catolica a fost suficient de rezervata in a lua o atitudine fata de cele intamplate, iar autoritatile incercau chiar cu ajutorul politiei si al armatei sa indeparteze multimea de oameni care venea in numar cat mai mare cu credinta de a vedea “miracolul”.

Fatima7

In 1919 in timpul epidemiei de gripa spaniola, cei 2 frati au murit. Au fost exhumati in 1935, trupul baiatului se descompusese insa cel al Jacintei nu putrezise.

Papa Ioan Paul al II-lea i-a declarat in 1989 “venerabili”, apoi in vizita din 13 mai 2000 i-a declarat “binecuvantati”.

Lucia, fetita cea mai implicata in “miracol” aflandu-se in 1925 in manastirea Doroteana din Pontovedra -Spania a sustinut ca s-a intalnit din nou cu Maica Domnului iar apoi in 1931 a marturisit ca insusi Iisus ar fi invatat-o 2 rugaciuni si ca i-ar fi transmis un mesaj pentru biserica catolica. In 1947 sora Lucia a plecat din ordinul dorotean, intrand in ordinul carmelit intr-o manastire din Coimbra – Portugalia. A murit la 13  februarie 2005. Chilia in care a trait in ultimii ani a fost cercetata de biserica, deoarece se pare ca sora Lucia a consemnat si alte viziuni avute in caietele sale din chilie. Cele 3 secrete pe care Maica Domnului i le-a destainuit Luciei au fost pastrate cu sfintenie, controverse existand si astazi pe aceasta tema.

Primele doua au fost date in 1941 la indemnul si insistenta episcopului de Leiria care a indemnat-o pe sora Lucia sa le dezvaluie. Primul secret contine descrierea iadului ca o imensitate de foc sub pamant in care se zbateau demoni si suflete sub forma umana, insa pe care Maica Domnului l-a aratat copiilor pentru putin timp pentru a nu-i infricosa.

Fatima14

Al doilea secret despre care a pomenit sora Lucia a fost despre Primul razboi mondial, care avea sa fie continuat de o noua conflagatie, datorita necredintei oamenilor si vorbindu-se mult si despre convertirea in credinta a Rusiei.

Cel de al treilea secret a fost pastrat sigilat de sora Lucia, care carmelita fiind, in spiritul ordinului religios pe care il servea l-a trimis episcopului de Leiria dupa multe insistente, mai ales ca in 1943 sora Lucia a fost foarte bolnava, imobilizata la pat, persistand temeririle de a se pierde secretul prin decesul acesteia. Plicul sigilat in care sora Lucia a scris viziunea a stat in posesia episcopului din 1944 pana in 1957, cand a ajuns la Vatican. Abia in anul 2000 s-a vorbit despre acest secret ca despre persecutia crestinilor din secolul al XX-lea si atentatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea, care de altfel a si avut loc.

Pe locul in care cei 3 copii au vazut-o prima data pe “doamna mai stralucitoare decat soarele” s-a ridicat Biserica Maicii Domnului, in stil neo-clasic.

Fatima15

Vizita de la Fatima

Am intrat prin lateralul dreapta al bisericii, dupa parcarea efectuata intr-una din nenumaratele parcari amenajate, separate pentru autocare si automobile. Parcarile sunt bine marcate, ingrijite si foarte curate, dand o siguranta deosebita calatorului.

Nu se percepe nici un tarif pentru vizitarea intregului complex. Poti cumpara lumanari de diverse dimensiuni si le achiti lasand alaturat contravaloarea lor.

Intrarea in biserca veche este impresionanta insa nu grandioasa. Biserica nu este o catedrala si nu te copleseste prin opulenta, este mai aproape de sufletul nostru tocmai prin dimensiuni si o oarecare modestie, in comparatie cu marile catedrale catolice din Spania. Chiar atunci avea loc o slujba, iar acustica bisericii era absolut coplesitoare.

Fatima10 Fatima10

Chiar la intrare, pe o masuta se afla un caiet de impresii in care am vazut inscrisuri in cele mai diverse limbi ale pelerinilor veniti din toata lumea.

Partea centrala a bisericii are 65 m. inaltime, 15 altare si o orga cu 12000 tuburi, impresionanta.

In biserica este interzis fotografiatul, insa turistii nu respecta regula. Mormintele celor doua fete se afla impreuna, la loc de cinste, in partea stanga a altarului. De asemenea in biserica se afla si mormantul baiatului.

Fatima12Fatima16

Biserica in forma de nava este luminoasa si calda, iar vitraliile sunt de exceptie. In biserica civilizata si curata pelerinii vin cu smerenie pentru reculegere si daca ai sansa de a fi in timpul unui concert de orga, senzatia pe care am avut-o si noi este ca aproape ai cere un ragaz mai indelungat de gazduire pentru a contempla incinta.

Mormintele initiale ale fratilor au fost in cimitirul localitatii si mutate in biserica dupa exhumarea lor. Cimitirul se poate vizita si el fiind in imediata apropiere.

Biserica este inconjurata de coloane care duc spre cladirea spitalului manastirii. Pe platoul imens se afla Capela Viziunilor, o biserica in aer liber, construita exact pe locul primelor viziuni. Alaturi este si maslinul sub care li s-a aratat copiilor Doamna din lumina. Aici se tin slujbe religioase. Alaturi se afla locul pentru aprinderea lumanarilor si in partea opusa bisericii vechi se afla ridicata o statuie in amintirea Papei Paul al II-ea la care foarte multi credinciosi vin sa se roage. In spatele statuii se afla biserica noua cu o sala ampla de rugaciune amenajata in stil mult prea modern pentru gustul meu.

Fatima Fatima2

Deschiderea de pe treptele bisericii vechi spre platoul din fata ei este foarte generoasa si da o senzatie de mare libertate si totodata comuniune cu inaltul cerului de un albastru complesitor. In centrul platoului sa afla si o statuie inalta a lui Isus pe cruce.

Pelerinii dotati cu genunchiere pe care si le ataseaza merg in genunchi inca de la intrarea pe platoul imens, cca 30 de m. pana la intrarea in biserica. Momentele sunt emotionante pentru piosenia si credinta de care dau dovada pelerinii. Preotii care slujesc sunt modesti, o fac cu smerenie si apropiere sufleteasca.

Fatima6Fatima12

In afara zonei, insa in imediata apropiere, pe lateral se afla nenumarate magazine cu obiecte religioase de la care se pot achizitiona mici amintiri la preturi rezonabile si negociabile.

Vizita la Fatima iti aduce invariabil multa liniste in suflet, impacare dar si un moment de reflectare asupra vietii si a cursului ei.